Președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, a primit, ieri, vizita ambasadorului Austriei la București, Excelența Sa Gerhard Reiweger. Diplomatul austriac a fost însoțit de viceambasadorul Jürgen Heissel, consilierul comercial Rudolf Lukavsky și consulul onorific de la Sibiu, Andreas Huber.
Oaspeții au fost informați de către președintele Cindrea despre oportunitățile pe care le oferă județul Sibiu în toate domeniile: economic, educațional, cultural sau turistic, cu accent pe avantajele logistice pe care le oferă Aeroportul Internațional Sibiu sau pe conceptul de administrație prietenoasă reprezentat de Ghișeul Unic.
”Zona culturală este importantă, apropirea dintre comunitățile din Sibiu și Austria, faptul că sunt mulți vorbitori de limbă germană, sau zona de educație și cercetare universitară sunt esențiale în dezvoltarea relațiilor, în crearea punților de legătură între Austria, județul Sibiu și sudul Transilvaniei. În plan economic, foarte important de altfel, putem gândi parteneriate între camerele de comerț pentru relații reciproc avantajoase și pentru creșterea investițiilor austriece în județ”, a spus Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu.
”Sunt încântat să găsesc aici propuneri punctuale și vă mulțumesc pentru oportunitatea de a afla lucruri noi pentru că îmi doresc mai multe contacte cu parteneri din județul Sibiu, cărora le putem oferi bucuroși consultanță și expertiză din partea firmelor austriece. Cred că o cale importantă de sporire a relațiilor și schimburilor economice poate fi începută prin dezvoltarea turismului și chiar prin înfrățirea județului Sibiu cu landul Kärnten care s-a arătat interesat de un astfel de parteneriat cu o regiune din România”, a declarat ambasadorul Austriei.
E.S. Gerhard Reiweger și-a preluat mandatul de ambasador la București în luna septembrie a acestui an.