Cea de-a patra ediție a Focus Festival va avea loc în acest weekend la Sibiu, în Parcul Sub Arini. Alternosfera, Toulouse Lautrec, Grimus și Coma sunt headliner-ii din acest an. Pe lângă concertele programate în fiecare dintre cele trei seri ale festivalului, vor mai avea loc activităţi dedicate celor mici, activități sportive, ateliere de creativitate iar duminică, de la ora 16:00, toți cei care dețin o bicicletă cochetă sunt invitați la o plimbare prin Sibiu, punctul final fiind bineînțeles Focus Festival.
Focus Festival 2016 aduce ca în fiecare an multă muzică bună la Sibiu: unsprezece trupe şi patru DJ sunt pe afişul acestei ediţii. Aşadar, vineri, 2 septembrie, de la ora 18:15, seria de concerte va fi deshisă de trupa Riot Monk, urmată de Tourette Roulette, Grimus pentru ca de la 21.30 să urce pe scenă cei de la Alternosfera. Sâmbătă, 3 septembrie, vor concerta Suburbia 11, Onenightstand, The Kryptonite Sparks și Toulouse Lautrec. Duminică, în ultima zi de festival, vor cânta pe scena din parc Palma Hills, Domino și Coma. Fiecare zi de eveniment va fi deschisă cu un DJ Set, începând cu ora 16:00: vineri, DJ Nathalie, sâmbătă, DJ Coralie și duminică Adub + Toygun.
Aer fresh
“Focus Festival” aduce un aer fresh în spectrul evenimentelor muzicale organizate la Sibiu. Rock clasic, jazz, muzică clasică, toate se regăsesc pe agenda culturală a orașului, mai puțin acest curent alternativ care, în mod nejustificat, s-a dezvoltat underground, câștigând în ultimii ani din ce în ce mai mulți adepți. Scopul evenimentului este de a aduce la suprafață acest gen muzical și a oferi un loc de întâlnire pentru cei care fac parte din această comunitate alternativă.
Focus Festival este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local și Primăria Municipiului Sibiu, organizat de Asociația Focus Sibiu și Agenția Grey Projects. Evenimentul este realizat cu sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu și a restaurantului care te plimbă în jurul lumii, Hochmeister din Sibiu.