Primăria Sibiu a atribuit încă două contracte pentru modernizarea de străzi. Modernizarea Aleii Haiducului a fost contractată, făcând parte din proiectul mai amplu de reabilitare a cartierului Hipodrom II. Contractul a fost semnat cu firma SC BMT Trans Construct SRL și prevede lucrări de modernizare a carosabilului și a trotuarelor, amenajarea unor guri de scurgere a apelor pluviale, modernizarea iluminatului public și instalarea tubulaturii subterane pentru coborârea cablajului metropolitan. Valoarea acestui contract rezultată în urma procedurii de achiziție este de 676.386,88 lei, cu aproape 130.000 de lei mai mică decât valoarea estimată inițial în studiile tehnice. Termenul de realizare a lucrărilor este de trei luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. „Acesta este primul dintre cele trei contracte de lucrări care vor schimba în bine funcționalitatea și aspectul cartierului Hipodrom II. Ordinul de începere a lucrărilor pe Aleea Haiducului îl vom emite până la sfârșitul lunii martie”, explică Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.
Trei la 350 de mii de lei
Străzile Ciocanului, Albert Einstein și Dinamului vor fi modernizate în baza unor contracte încheiate de Primăria Sibiu cu firma SC Drumuri și Poduri SA, în urma unei proceduri de achiziței. Cele trei contracte însumează 350.000 de lei și prevăd lucrări de modernizare a carosabilului și a trotuarelor pe toate cele trei străzi. Pe străzile Ciocanului și A. Einstein vor fi reabilitate și rețelele de apă și canalizare. Chiar dacă este vorba de trei artere scurte, modernizarea acestora este importantă în contextul lucrărilor de reabilitare a străzii Strungului care va începe de săptămâna viitoare, cele trei fiind perpendiculare pe aceasta.