Alte două clădiri ale Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu vor fi reabilitate termic cu fonduri europene

Consiliul Județean Sibiu a predat amplasamentele constructorului și a emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a două pavilioane din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie, respectiv Pavilionul II și Pavilionul Administrativ.

Lucrările vor fi realizate în termen de 12 luni de către firma SC Electrovâlcea SRL, care a fost desemnată câștigătoare în urma finalizării licitației, iar valoarea acestora se ridică la suma de 7.326.611,67 lei fără TVA, față de valoarea estimată care a fost de 7.419.990,17 lei fără TVA.

Pentru reabilitarea celor două pavilioane se vor executa lucrări de finisare și zugrăvire integrală, înlocuire tâmplării interioare, exterioare și pardoseli interioare, lucrări de refacere a  instalației de apă – canal și a celei electrice, iar clădirile vor fi izolate termic. De asemenea, în Pavilionul II vor fi realizate grupuri sanitare pentru fiecare salon, iar în Pavilionul Administrativ va fi montată o centrală termică, având în vedere că, în prezent, încălzirea spațiilor este asigurată cu sobe de teracotă, care utilizează gaz metan.

În ultima lună, conducerea spitalului și echipa medicală au lucrat la eliberarea celor două amplasamente, aspect deloc ușor, mai ales că în prezent se află în reabilitare termică și clădirea Dispensarului.

În perioada realizării lucrărilor de reabilitare vor fi asigurate serviciile medicale oferite de spital, astfel încât activitatea desfășurată de unitatea spitalicească să nu fie afectată.

Investiția este realizează cu sprijinul fondurilor europene, atrase de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Operațional Regional (POR 2014-2020).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*