Alocaţiile pentru copii diferă în statele din Uniunea Europeană. În unele ţări, pe lângă alocaţia de bază există un supliment pentru familiile care au mai mult de doi copii, pentru a încuraja natalitatea.
În Germania, alocaţia lunară porneşte de la 184 de euro pentru familiile cu doi copii şi ajunge la 215 euro, arată o analiză realizată de Mediafax și preluată de monitorulcj.ro. Pentru primul şi al doilea copil, este prevăzută o alocaţie familială lunară de 184 de euro, pentru al treilea copil aceasta este de 190 de euro, iar pentru al patrulea şi următorii copii este de 215 euro.
În Marea Britanie poţi primi alocaţie pentru copil dacă eşti responsabil de un copil cu vârsta sub 16 ani sau 20 de ani dacă acesta este şcolarizat. Există două tipuri de alocaţie. Astfel, copilul mai mare sau copilul unic primeşte săptămânal 20,5 lire sterline, iar fiecare copil suplimentar 13,55 de lire sterline.
Alocaţia pentru copii este plătită în mod obişnuit în contul bancar al părintelui lunea sau marţea la fiecare patru săptămâni. Aceasta poate fi plătită săptămânal în cazul părintelui unic sau în cazuri speciale.
În Finlanda, copiii primesc alocaţii până la vârsta de 17 ani, începând cu luna următoare naşterii. Valoarea alocaţiei este de 95,75 de euro pe lună pentru primul copil, de 105,80 de euro pentru al doilea copil, 135,01 euro pe lună pentru al treilea copil, 154,64 de euro pe lună pentru al patrulea copil, iar de la al cincilea în sus este de 174,27 euro pe lună.
În Spania, alocaţia se acordă copilului până la vârsta de 18 ani (sau peste această vârstă în cazul copiilor cu dizabilităţi). Aceasta este în valoare de 291 de euro pe an (24,25 euro pe lună) atunci când veniturile anuale ale beneficiarului nu depăşesc limita de 11.547,96 euro, plus 15 la sută per copil de la al doilea copil în sus.
În România, acum alocaţia este de 42 de lei, iar din iulie ar urma să fie dublată.