Prețurile medii ale alimentelor de bază au scăzut semnificativ în magazinele mari, după plafonarea cotelor de adaos comercial, informează Monitorul de Cluj.
Foto: Arhivă Mesagerul de Sibiu
Prețurile medii ale alimentelor de bază din marile magazine au scăzut cu până la 34%, în contextul aplicării prevederilor ordonanței privind plafonarea adaosurilor comerciale, potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenței.
Față de prețurile medii din luna iunie, la 1 august cele mai mari reduceri la alimente de bază aplicate de marile magazine s-au înregistrat la fructe și legume. Prețul strugurilor a înregistrat o scădere medie de aproape 34%, fiind urmat de prune, al căror preț a scăzut cu circa 30%, cartofi (28,4%), ardei gras (27,5%), ardei Kapia (25,6%), morcovi (24,2%) și pepene (22,2%).
Reducere de peste 12% la carne
Prețul mediu al cărnii a scăzut cu până la 12,1%, în timp ce prețul mediu al lactatelor a înregistrat o scădere de până la 12,3% la 1 august, față de iunie. Laptele, vizat în continuare de acordul voluntar privind reducerea prețului, a raportat o scădere de 5,3%, ajungând sa coste, în medie, 5.05 lei. De menționat este faptul că prețul laptelui proaspăt românesc înregistrase, din luna mai, reduceri, în medie, de 20% în cea mai mare parte a magazinelor, în urma acordului menționat.
„În urma analizei, am remarcat scăderi ale prețurilor, ce depășesc 40% în cazul unor produse disponibile în anumite magazine, cum ar fi pepenele, aripile de pui, ceapa și ardeii Kapia, și chiar 50%, dacă vorbim de morcovii, prunele, strugurii și cartofii din anumite lanțuri de retail”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Celelalte produse care se regăsesc în coșul de bază, precum pâinea, uleiul, ouăle, zahărul și mălaiul au înregistrat și ele reduceri de preț.
Prețurile reduse de la 1 august
Reducerea medie a produselor de bază la 1 august, comparativ cu luna iunie, în marile lanțuri de magazine:
Produs – Reducere (%)
Struguri -33.74
Prune -29.79
Cartofi -28.42
Ardei gras Bianca -27.59
Ardei Kapia -25.64
Morcovi -24.24
Pepene -22.25
Castraveți -19.24
Ceapă -17.91
Pâine -13.11
Brânză -12.30
Aripi pui -12.19
Iaurt -11.28
Făină -10.68
Pulpă pui -8.91
Mălai -8.75
Tacâmuri pui -8.31
Pui Grill -6.23
Lapte -5.39
Ouă -5.31
Carne porc lucru -4.21
Ulei -3.85
Zahăr -3.44
Spată porc -0.85
Mere roșii 3.65
„Dintre produsele vizate de reducerea adaosului comercial, doar la mere roșii s-a constat o creștere de 3,6%, până la prețul de 3,9 lei, cauza fiind sezonalitatea, recolta merelor fiind realizată toamna”, transmite Consiliul Concurenței.