„În ședința ordinară a Consiliului Local Sibiu de joi am votat ÎMPOTRIVA proiectului de hotărâre privind exprimarea acordului de principiu pentru relocarea spaţiului aferent Colegiului Tehnic ”Cibinium” Sibiu, din str. Dealului, nr. 4 Sibiu, în imobilul situat în str. J.S.Bach, nr. 1-3 şi extinderea activităţii de învăţământ a Colegiului Naţional ”Octavian Goga” Sibiu în imobilul din str. Dealului, nr. 4 Sibiu”, transmite consilierul local Alexandru Popa, președinte executiv al Organizației Municipale PSD Sibiu.
„Am fost singurul consilier local care nu a fost de acord cu o asemenea decizie neinspirată, prin care, practic, se dorește mutarea activității Colegiului Tehnic ”Cibinium” Sibiu din sediul în care acesta funcționează de 75 de ani în alt spațiu, situat la periferia orașului, pentru a permite extinderea Colegiului Naţional ”Octavian Goga” Sibiu. Noi, consilierii locali PSD suntem de acord și susținem extinderea acestei instituții de învățământ de elită, dar municipalitatea are obligația să găsească soluții viabile pentru această extindere, fără a reloca activitatea unei alte instituții de învățământ care de zeci de ani funcționează în același spațiu.
Votul împotrivă se datorează și faptului că, la baza deciziei acestei relocări nu există și o hotărâre a Consiliului de Administrație al Colegiului Tehnic ”Cibinium” Sibiu, din care fac parte și reprezentanții părinților elevilor care studiază în această unitate de învățământ. Dealtfel, dacă municipalitatea ar fi consultat și reprezentanții școlii, pe cei ai părinților și ai elevilor, ar fi constatat că aceștia se opun unei astfel de decizii nejustificate.
Facem încă o dată apel la găsirea unei soluții raționale pentru extinderea activității Colegiului Naţional ”Octavian Goga” Sibiu, fără a muta elevii altor instituții de învățământ din municipiul Sibiu” – Alexandru Popa.