Sibienii, dar nu numai ei, au auzit cu siguranță de Părintele Alexandru Ioniță de la Parohia Ortodoxă din Gușterița.
Foto: Facebook Alexandru Ioniță
Cunoscut mai ales pentru crearea a ceea ce se numește Șura Culturală Gușterița, Alexandru Ioniță își pune toată energia în folosul comunității pe care o păstorește. O comunitate cu foarte mulți oameni cu posibilități materiale reduse, sau aflați chiar sub pragul sărăciei.
Alexandru Ioniță încearcă în fiecare zi, și chiar reușește să aducă o rază de lumină și speranță în sufletele enoriașilor săi.
Mesagerul de Sibiu a stat de vorbă cu preotul Alexandru Ioniță pentru a-i înțelege mai bine povestea.
Cine este Alexandru Ioniță
Alexandru Ioniță s-a născut în Bacău și a venit la Sibiu după ce și-a luat doctoratul în teologie.
„Sunt un copil curios, din Bacău, din familie de oameni simpli, muncitori. Am descoperit de mic chemarea pentru preoție și m-am dedicat studiului teologiei și iubirii de oameni. După doctorat am găsit de lucru la Universitate (ULBS, n.r.) în 2012, unde lucrez de doisprezece ani ca cercetător, iar preot sunt din toamna anului 2017. Marele dar al vieții mele este soția mea, fără de care nu aș fi putut realiza tot ce se vede. Copii avem șase, între 17 și 2 ani” ne-a spus Alexandru Ioniță.
Când a venit în Gușterița, nu știa mai nimic despre acest cartier
În parohia din Gușterița a venit ca preot, fără a ști mai nimic despre acest cartier, care de multe ori are faima unuia rău famat. Preotul nu s-a speriat însă de acest lucru ci a decis că este momentul ca cineva să facă ceva și pentru locuitorii acestui cartier, fost sat de la marginea Sibiului.
„Nu pot zice că m-a atras parohia, nu o cunoșteam deloc. Nefiind din Sibiu nu am avut de a face cu partea aceea a orașului despre care auzisem doar lucruri rele – care mai târziu nu m-au speriat. Am stat mulți ani după absolvirea facultății fără să fiu preot, fără hirotonie. Mai târziu, mai ales după experiența de lucru mai mulți ani în domeniul academic, m-a atras perspectiva de a mă implica direct și practic într-o comunitate pentru a pune în practică ceea ce credeam, ceea ce speram eu că trebuie făcut. Avusesem puțină experiență practică și interacțiune cu oamenii prin corul de copii Dia.Logos pe care îl înființasem în 2015” spune preotul.
Cum s-a născut ideea Șurii Culturale Gușterița
Alexandru Ioniță își amintește cu drag de o întâlnire cu IPS Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului care l-a îndemnat să meargă în parohia din Gușterița al cărei preot tocmai se pensionase.
„Îmi amintesc cu drag de momentul în care IPS Laurențiu Streza m-a sunat, m-a chemat la o ședință la Mitropolie și m-a întrebat dacă doresc să mă duc în locul preotului care se pensiona în 2017 în Gușterița, pe motiv că „mie îmi place să mă ocup de copii, iar în curtea bisericii este o școală părăsită, poate reușesc să fac ceva cu ea…”
Și așa a apărut ideea Șurii Culturale Gușterița, ca un spațiu în care să se desfășoare activități sociale și culturale în beneficiul oamenilor din cartier.
Foto: Facebook Șura Culturală Gușterița
„Șura a apărut organic din nevoia de a dezvolta un spațiu pentru activități sociale și culturale pentru comunitatea parohială și nu numai. Școala era neîncăpătoare și încă este neîncăpătoare, cu doar patru săli de clasă, și deși am început cu activități pentru tineri și copii în școala nerenovată, după ce școala a prins contur și a început să funcționeze ca școală primară a trebuit să găsim alt loc pentru celelalte activități pe care le doream, așa că Șura era singurul acoperiș prezent în curtea bisericii ca șură a casei parohiale. Așa am început transformarea ei din veche șură și magazie părăsită, nefolosită de decenii, într-un spațiu cultural și social, absolut necesar unei parohii, povestește Alexandru Ioniță.
Drumul nu a fost însă ușor, în primul rând din cauza dificultăților materiale, parohia nefiind una bogată, dar și din cauza unor mentalități la care a trebuit lucrat.
„Provocarea principală a fost și este aceea că vreau prea mult cu resurse prea puține. Parohia Gușterița nu a avut și nu are posibilitatea de a transforma clădiri și de a investi în activitățile pe care le vedem astăzi în Șură. Totul s-a făcut aici cu mult efort de strângere de fonduri, cu aplicări la proiecte, cu donații și mult voluntariat, care a trebuit motivat constant. Altă dificultate – pe care am înțeles că nu o vom depăși vreodată – este aceea legată de oameni, chiar de destinatarii acestui mare și frumos proiect: mulți oameni din comunitate și chiar din biserică nu înțeleg despre ce e vorba și privesc mai degrabă cu suspiciune ce se întâmplă. Ba chiar descurajează pe cei care au început să se bucure de proiectul nostru și preferă să comenteze și să critice din exterior, fără să dorească măcar să vadă direct și exact ce se întâmplă în Șură. Eu m-am obișnuit, deși e dureros, cu astfel de voci care ne acompaniază efortul de a construi ceva în jurul nostru, însă văd cum alții sunt descurajați și uneori total deturnați de la efortul comun de a face ceva bun și frumos împreună. Confortul anonimității și al zonei personale adesea pesimiste de ne-acțiune sunt o mare pacoste pentru societatea noastră, cred.
În ciuda tuturor dificultăților, Șura Culturală a început să funcționeze
Preotul Alexandru Ioniță a trecut peste toate greutățile, iar Șura Culturală Gușterița a început să funcționeze. De-a lungul timpului aici au fost organizate foarte multe proiecte sociale, culturale, dedicate în special copiilor și tinerilor din comunitate, dar nu numai lor. Părintele Alexandu Ioniță povestește:
„Cel mai important proiect rămâne valabil permanent și este acela de a construi o comunitate. Apoi, un proiect deja de doi ani, cel mai dorit de mine și cel mai costisitor, este programul de afterschool pentru copii din familii defavorizate din cartier, numit „Șura dă Aripi”. Un alt proiect, mai puțin mediatizat, dar important pe termen lung, este „Sprijină un Rudar”, prin care încerc să ajut familii de rudari să își vândă coșurile formidabile făcute cu mult efort din lemn de alun și molid. Tot proiect se poate numi și școala de muzică prin care ținem ore pentru șase instrumente muzicale după un orar bine stabilit pentru fiecare, cu ajutorul unei asociații numită „Musicians for a better life” și cu profesori dedicați din oraș.
Foto: Facebook Șura Culturală Gușterița
Nu de mult am inițiat serile culinare, puse sub egida „Șura Kulinară”, în cadrul cărora am oferit câte o cină mai selectă, indiană, sau spaniolă, sau bulgară, sau românească, unui grup restrâns de oameni, cu care am putut să ne cunoaștem, să cunoaștem activitățile Șurii și să găsim proiecte comune sau activități de pus în scenă.
Foto: Facebook Șura Culturală Gușterița
Pe lângă aceste proiecte, aș putea menționa linia mai culturală legată de expozițiile de artă, de fotografie, piesele de teatru, concertele de muzică și alte evenimente, care se înscriu toate în efortul general de a oferi comunității noastre cât mai multe și mai diverse ocazii de socializare și culturalizare și spiritualitate”.
L-am întrebat pe Alexandru Ioniță despre ultimul mare proiect desfășurat în Șura Culturală Gușterița, expoziția și atelierul de recondiționat cântare produse la Sibiu, la fosta fabrică „Balanța”. Proiectul a strâns în jurul său foarte mulți oameni care au donat cântare vechi pe care le aveau prin casă, dar și foarte mulți oameni care au lucrat în trecut la „Balanța și au venit la Șură pentru a depăna amintiri din perioada respectivă.
Foto: Facebook Șura Culturală Gușterița
„Ideea a venit din interacțiunea cu oamenii din Gușterița. Mulți au lucrat în această fabrică și am avut ocazia să aud de multe ori aprecieri la adresa produselor și a atmosferei de lucru din acele vremuri. A încolțit ideea de cel puțin un an – eu fiind iubitor de istorie și lucruri vechi – dar am putut să mă încumet la a o anunța public abia când am găsit un spațiu pentru această colecție de cântare. Este vorba despre o casă veche din 1857, care a funcționat până în perioada comunistă ca prăvălie a satului Gușterița, loc în care am și găsit un frumos cântar de pe vremea „Hess” a fabricii mai târziu naționalizate și numită „Balanța”. Casa am numit-o „Casa Prăvăliei Gușterița” și va deveni un proiect în sine, paralel cu Șura Culturală, pe aceeași frumoasă stradă numită azi strada Mălinului. Din ianuarie, de la prima strigare publică despre proiectul de colectare de cântare și până astăzi am ajuns la concluzia că și această casă mică este neîncăpătoare pentru toată colecția strânsă până acum. În Casa Prăvăliei vor rămâne cântarele din perioada interbelică – potrivite cu istoria casei și cu prăvălia – iar pentru cele produse după 1948 trebuie să găsim alt spațiu mai larg, în care să putem desfășura și activități de restaurare și exemplificare cu copii și toți cei interesați. Pe scurt, ideea de muzeu al fabricii HESS-BALANȚA nu este doar un muzeu al unei fabrici din Sibiu, ci are mult de a face cu istoria recentă, cu oamenii care trăiesc în Gușterița și în orașul nostru și cu o fabrică unicat în țară, care a produs incredibil de multe aparate de măsurat și dozat, despre care încă învăț. O bucurie mare a fost intervenția și donația de documente și cântare din partea domnului Victor S. Hess, astăzi în etate de 94 ani, din Germania, nepotul lui Victor Hess, care în 1896 a înființat fabrica de cântare. Momentan proiectul acesta a luat o amploare nebănuită în ianuarie și mă lupt să țin pasul cu toate informațiile care vin ca o avalanșă și pe care am impresia că dacă nu le captăm acum, peste câțiva ani va fi prea târziu. Sunt foarte mulțumitor domnului Teodor Dogaru și altor persoane din Gușterița și din oraș, care s-au angajat cu trup și suflet să ajute la dezvoltarea proiectului nostru. Deja am creat o echipă de lucru” ne-a sps Alexandru Ioniță.
Pe lângă meseria de preot, Alexandru Ioniță este și cercetător în domeniul teologic
Gușterița, locuitorii ei și Șura Culturală nu reprezintă însă singurele activități al preotului Alexandru Ioniță. Pe lângă acestea desfășoară o amplă activitate de cercetător în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
„Eu sunt angajat la universitate ca cercetător, asta este funcția mea de bază și acolo îmi petrec timpul de opt ore pe zi pe care îl petrece orice angajat la lucru. Cercetarea mea are de a face cu domeniul teologic, istoric și ecumenic. Lucrez într-o echipă interconfesională din care am învățat foarte mult în ultimii 11 ani. Principala activitate în echipa de la universitate este redacția revistei RES (Review of Ecumenical Studies, www.res.ecum.ro). Pe lângă aceasta mă ocup de seria de volume numită Studia Oecumenica și de seria Documenta Oecumenica. În semestrul de vară mă ocup direct de organizarea unui program de teologie ortodoxă pe limba germană pentru studenți veniți în Sibiu din spațiul de limbă germană, care se numește Semestrul Ecumenic (Ökumene-Semester). Toate sunt pentru oameni interesați de dialogul interconfesional dar și bine-interesați, adică dornici să cunoască sursele, animați de dorința de bine și de dialog inter-creștin, nu de suspiciune constantă și sentimente ori complexe de superioritate/inferioritate sau chiar de desconsiderare față de celălalt.
Foto: Facebook Alexandru Ioniță
Cercetarea nu este predare. Cercetarea înseamnă căutare, înseamnă curaj, libertate, disponibilitatea de a aborda teme uneori mai dificile, sinceritate. Mă regăsesc mult în această muncă și nu aș putea să mă văd făcând altceva. Munca academică este și o bună completare a muncii practice de preot sau organizator de activități sociale și culturale. Sau invers, mai degrabă. Principalele scrieri ale mele sunt accesibile online pe Academia.edu pentru oricine este interesat, dar am impresia că abia de acum încolo începe procesul de coacere și producție academică, dacă voi putea rămâne în domeniu” spune preotul.
Ar lua-o de la capăt încercând să facă și mai mult
Privind retrospectiv, Alexandru Ioniță spune că dacă ar fi să o ia încă odată de la capăt ar putea face și mai multe.
„Da, cu o mică notă de subsol: azi aș putea face mai multe în paralel. Când am studiat aș fi vrut să studiez mai mult artele plastice, dar am rămas un veșnic amator și student în privat, fără să aprofundez. Azi aș face mai mult în domeniul artelor, fără a renunța la teologie, chemarea cea dintâi” mărturisește preotul.
„La cartierul Gușterița iubesc natura și oamenii”
Am fost curioși să aflăm ce iubește cel mai mult preotul Alexandru Ioniță în Gușterița. Răspunsul a venit imediat.
Foto: Facebook Alexandru Ioniță
„Natura, faptul că este un cartier încă aerisit, fără aglomerație, cu acces imediat la frumosul deal și la pădure. Iubesc arhitectura caselor vechi și mă străduiesc să conserv și să restaurez două dintre ele (Casa Românească și casa Prăvăliei, amândouă de aproximativ 200 ani), dar regret să văd cum an de an mai cade o fațadă, se mai schimbă ferestre cu altele noi din plastic și porți unicat și nimeni nu are grijă concretă de acest patrimoniu construit într-un sat atât de frumos din coasta Sibiului. Și, desigur, iubesc oamenii, căci dacă nu i-aș fi iubit, nu aș mai fi rezistat atâtor ”înțepături” care vin constant din partea unora”, a spus Alexandru Ioniță.
Planuri de viitor: menținerea în viață a Șurii Culturale și un muzeu într-o casă săsească din cartier
Pentru Alexandru Ioniță viitorul în Gușterița este presărat cu noi planuri ambițioase.
Foto: Facebook Șura Culturală Gușterița
„Planul mereu valabil este acela de a menține Șura în viață pentru comunitate și contribuind la sudarea și coeziunea comunității. Apoi, plan deja în derulare dar valabil pe viitor este acela de a ține în viață programul de afterschool social „Șura dă Aripi”. Noile planuri mai concrete sunt trei și mari: primul – de a dezvolta un amfiteatru în aer liber imediat lângă Șură într-un spațiu fără altă întrebuințare; al doilea – de a dezvolta un atelier de arte plastice în mansarda Șurii, unde avem spațiul amenajat, dar trebuie și mobilat și dotat cu cele necesare pentru un adevărat atelier de lucru, în timp ce sala mare de la parterul Șurii să rămână sală multifuncțională; al treilea – intenționez să găsesc o casă săsească disponibilă pentru a o face muzeu, așa cum se întâmplă momentan cu Casa Românească Gușterița, ca să avem și un exemplu de casă săsească în complexul pe care îl văd potrivit pentru cartierul și orașul nostru” a încheiat preotul Alexandru Ioniță.
Autor: Cezar BUDESCU
