Aleșii au legalizat ce știa toată lumea

CJ sedinta constituireLiberala Daniela Cîmpean a fost votată, ieri, preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, aceasta fiind singura femeie în această funcţie din România. Cîmpean a obţinut votul a 22 din totalul de 32 de consilieri. Două voturi au fost anulate, iar restul – împotrivă. Cîmpean va conduce CJ cu o majoritate asigurată de consilierii PNL şi cei de la Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR).

Mulțumiri și promisiuni

„Permiteţi-mi ca primul mesaj pe care îl transmit din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu să fie un mesaj de mulţumire adresat tuturor sibienilor care au fost la vot, au înțeles importanța votului și ne-au investit cu încrederea lor pentru a-i reprezenta în acest for de conducere al judeţului. Votul pe care mi l-ați acordat astăzi mă onorează și, tototdată, mă responsabilizează și vă mărturisesc că pornesc pe drumul pe care îl avem de parcurs împreună în următorii 4 ani cu inima deschisă şi cu convingerea că vom lucra foarte bine împreună, că vom forma o echipă care va lua cele mai bune decizii pentru judeţul Sibiu, pentru sibieni. Îmi doresc și voi face tot ce depinde de mine ca în următorii patru ani să reuşim să fim în consens şi nu pe contrasens! Cred cu adevărat că o bună colaborare, lipsită de orgolii și de «culoare politică» între conducătorii unităţilor administrativ teritoriale, va face ca judeţul să progreseze, va face posibil ca proiecte importante să fie realizate, va fi in beneficiul sibienilor“, a spus noul președinte, în finalul ședinței de constituire.

Rezultatul votului

Conducerea CJ Sibiu va fi asigurată în următorii patru ani de către PNL şi Forumul German. PNL a dat preşedintele CJ Sibiu şi unul dintre vicepreşedinți, Marcel Luca, iar FDGR a dat celălalt vicepreşedinte, în persoana lui Wiegand Fleischer. Atât președintele, cât și vicepreședinții au fost aleși de consilierii județeni prin vot secret. În urma alegerilor pentru vicepreședinți, Helmuth Wiegand (FDGR) a obținut 31 voturi, Marcel Luca (PNL) – 20 de voturi și Daniel Cermonea (PSD) – 12 voturi. PSD a contestat procedura de vot pentru vicepreședinți, deoarece, în opinia consilierilor PSD, nu putea fi exprimat votul „împotrivă“ pe buletin. Doi foşti preşedinţi ai CJ Sibiu sunt acum consilieri județeni și lideri de grup: Martin Bottesch (FDGR) şi Ioan Cindrea (PSD). Liderul grupului PNL a devenit Gheorghe Sterp. (C.P.)

Cu ce pornește la drum

Noua preşedintă a CJ Sibiu este de profesie avocat. Ea deţine două terenuri intravilane, cumpărate în 2001 şi 2005, pe Lotrioara şi în Cisnădie. Daniela Cîmpean are două apartamente şi o casă de vacanţă, precum şi un autoturism Ford Focus, cumpărat în 2007. Preşedinta mai are 22.000 de lei, într-un depozit bancar din 2009, potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul Consiliului Judeţean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*