Alertă SANITARĂ! Caz de lepră confirmat la Cluj

Un caz de lepră a fost confirmat miercuri la Cluj-Napoca, iar alte trei cazuri sunt în curs de evaluare clinică și microbiologică, a anunțat Ministerul Sănătății.

Foto: freepik.com

Toate cele patru persoane sunt femei, originare din Asia, angajate ca maseuze la un salon SPA din Cluj-Napoca, iar boala Hansen (lepra) a fost confirmată la una dintre ele după testele microbiologice.

Cele două paciente care s-au prezentat inițial la SCJU Cluj, în data de 26 noiembrie 2025, cu vârste de 21 și 25 de ani, provin din Indonezia. Acestea au fost supuse biopsiei de țesut cutanat, iar microscopia a fost pozitivă pentru BAAR la primul caz. Testul genetic GeneXpert MTB/Rif ULTRA a exclus tuberculoza.

Măsuri epidemiologice

Inspecția Sanitară de Stat din Ministerul Sănătății și DSP Cluj au dispus măsuri ferme pentru limitarea oricărui risc: dezinfecție cu ozon în toate spațiile utilizate, verificarea vestiarelor și a spațiilor de depozitare individuală, intensificarea procedurilor de igienizare cu biocide avizate, programarea angajaților la control medical în Medicina Muncii și extinderea anchetei epidemiologice.

Ministerul Sănătății prin DSP a dispus suspendarea activității salonului până la finalizarea anchetei epidemiologice. A fost început tratamentul specific OMS pentru lepră. După inițierea tratamentului, riscul de transmitere scade până la dispariție, conform protocoalelor internaționale.

Riscul pentru populație este scăzut

Ministerul Sănătății a transmis clarificări medicale pentru calmarea populației. Lepra este o boală cu evoluție lentă și contagiozitate redusă. Transmiterea necesită expunere prelungită.

Boala NU se transmite prin strângerea mâinii, îmbrățișare, călătorii în mijloacele de transport în comun, proximitate scurtă sau folosirea spațiilor comune.

Având în vedere dezvoltarea lentă a bacteriei Mycobacterium leprae, sursa infecției este dificil de identificat. După începerea tratamentului, riscul de răspândire dispare.

Asistență internațională

Ministrul Sănătății a dispus intensificarea supravegherii epidemiologice, extinderea testării contacților, evaluarea condițiilor de muncă și locuire ale angajaților străini și solicitarea de asistență internațională din partea OMS și ECDC pentru validarea protocoalelor de diagnostic și tratament.

În România, ultimul caz de lepră a fost diagnosticat în 1981. La nivel european, cazurile sunt sporadice, majoritatea la persoane care provin din zone endemice din Asia, Africa sau America Latină.