Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în Franţa că Meteo France a anunţat că de sâmbătă seara până la finalul zilei de duminică va fi în vigoare un cod portocaliu de vânt, ploi abundente şi inundaţii pentru 11 departamente, anunță AGERPRES.
Foto: pexels.com
Codul portocaliu a fost emis pentru Vendee, Deux-Sevres, Vienne, Poitou-Charentes, Gironde, Charente-Maritime, Bouches du Rhone, Var, Alpes Maritimes, Haute-Corse şi Corse-du-Sud. Cod galben a fost emis pentru alte 74 de departamente, din cauza furtunii Domingos, care se manifestă în largul Irlandei, precizează MAE într-un comunicat.
Autorităţile franceze le recomandă cetăţenilor să urmărească evoluţia fenomenelor meteorologice, având în vedere că nivelul apelor este deja crescut şi solul este saturat în urma furtunii anterioare. Cetăţenii români se pot informa în timp real în legătură cu situaţia meteorologică accesând pagina de Internet www.meteofrance.com.
Ministerul Afacerilor Externe informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatul General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă:
– Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
– Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
– Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
– Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
MAE recomandă şi consultarea paginilor de Internet: http://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro, şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.