Ca urmare a emiterii de către ANM a Avertizării Cod portocaliu de fenomene meteorologice periculoase în localitatile Sibiu, Cisnădie, Rășinari, Șelimbăr, Ocna Sibiului, Slimnic, Loamneș, Cristian, Șura Mare, Șura Mică și Poplaca valabil in intervalul orar 19:10- 20:00 s-a transmis de catre ISU Sibiu un mesaj de informare și avertizare.
Situația înregistrată la nivelul județului Sibiu este permanent monitorizată prin Centrul Operațional al ISU Sibiu.
Pentru optimizarea misiunilor de răspuns la potențialele efecte generate de fenomenele meteorologice preconizate , pompierii din cadrul ISU Sibiu sunt pregătiți să asigure în cel mai scurt timp intervențiile pentru limitarea efectelor produse de situațiile de urgență, forțele de intervenție fiind suplimentate la nevoie.
În cazul unei situații de urgență reale, ISU le cere cetățenilor să anunțe de îndată evenimentul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină.
Măsuri în cazul producerii unei furtuni
▪️întrerupeți orice activități în aer liber
▪️dacă vă suprinde furtuna, intrați în casă, într-o construcţie sau într-un autoturism pentru a nu fi loviți de obiecte, pomi/crengi, stâlpi
▪️închideți bine ferestrele şi uşile
▪️dacă vă aflați într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așezați-vă ghemuit, puneți mâinile pe urechi şi pe cap, iar capul între genunchi
▪️evitați obiectele înalte, precum un copac izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau ambarcaţiuni pe apă, orice obiecte metalice, precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete
▪️dacă vă aflați în pădure, căutați adăpost într-o zonă în care sunt copaci mai puţin înalţi
▪️dacă sunteți într-o zonă deschisă, mergeți spre o zonă joasă, precum o vale
▪️dacă vă aflați pe un lac, ajungeți la mal de urgenţă şi adăpostiți-vă!
▪️evitați drumurile inundate (mers, șofat)
▪️aveți grijă la firele de curent electric căzute (mai ales în apă), la poduri avariate parțial sau total, la arbori sau clădiri afectate de furtună
▪️dacă ați identificat persoane inconștiente, lovite de trăsnet: solicitați imediat ajutor medical la numărul de urgență 112
▪️dacă sunteți instruiți, aplicați procedurile de resuscitare carido-respiratorie (compresiuni toracice externe și ventilația artificială).