Un gel de mâini periculos este vândut în magazine, deși conține metanol, toxic pentru sistemul nervos central și pentru ochi, atrage atenția directorul general al Direcţiei Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC, Paul Anghel.
Paul Anghel spune că gelul de mâini este produs în Turcia și conține metanol, deosebit de toxic pentru sistemul nervos central și pentru ochi.
În plus, lipsesc pictogramele de pericol și avertizările necesare.
„Prin urmare, utilizatorii nu au nicio informație cu privire la toxicitatea și la inflamabilitatea produsului. Ambalajul nu este prevăzut cu sistem de închidere de siguranță pentru copii. Ingestia sau contactul cu metanolul poate duce la orbire și la deces. Produsul nu respectă regulamentele privind produsele biocide și regulamentele privind clasificarea, etichetarea și ambalarea (CLP)”, a spus Paul Anghel.