Alertă AERIANĂ! O dronă misterioasă a pus pe jar armata română în miez de noapte

Cerul României a fost martorul unui eveniment neobișnuit. O dronă necunoscută și-a făcut apariția deasupra Mării Negre și a provocat o mobilizare rapidă a forțelor aeriene române și NATO.

Foto: pexels.com, cu caracter ilustrativ

Totul a început la ora 2.30, când radarele armatei au detectat „o țintă aeriană de mici dimensiuni” la 45 km est de Sfântu Gheorghe, județul Tulcea. Văzând că se îndreaptă spre România, militarii au dat alarma, conform Monitorul de Cluj.

Imediat, avioane de luptă au decolat să investigheze: două F-18 spaniole de la baza Mihail Kogălniceanu și două F-16 românești de la Borcea au fost ridicate de la sol.

La ora 4.00, „intrusul” a trecut granița în zona Gura Portiței. Autoritățile n-au stat pe gânduri și au alertat locuitorii din nord-estul județului Constanța, pentru orice eventualitate.

Drona și-a continuat zborul până lângă Cogealac, pătrunzând 19 km în interiorul țării. Apoi, la fel de misterios cum a apărut, a dispărut de pe radare în jurul orei 4.30.

După încă o jumătate de oră de căutări, la 5.10, militarii au ridicat alerta, iar avioanele s-au întors la bază.

Ministerul Apărării spune că nu există semne că „ținta aeriană de mici dimensiuni” ar fi aterizat sau s-ar fi prăbușit pe teritoriul României. Totuși, de dimineață, armata a trimis echipe să scotocească zona, în căutarea unor indicii.

Pe tot parcursul nopții, România a ținut la curent aliații NATO cu ce se întâmplă.

„Încetarea alertei aeriene a fost transmisă în jurul orei 5.10, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare. Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național. Forțele Ministerului Apărării Naționale vor executa, începând cu această dimineață, cercetări în zonă. MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situație, rămânând în contact permanent cu acestea”, se arată într-un comunicat al MapN.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*