Clubul Sportiv Comunitar Sibiu a avut bucuria, în acest an mai mult decât complicat, să poată organiza alergări de grup în cartierele Sibiului.
Clubul Sportiv Comunitar Sibiu: Am făcut propaganda mișcării în aer liber, si, cu atât mai mult în contextul actual, putem afirma că evenimentul a urmărit dezvoltarea unei atitudini pro-sport și sănătate, și la crearea unei imunități a corpului atât de necesară în aceste zile.
Sibiul Alearga 2020 a presupus întâlniri săptămânale, marțea și joia, prin care sibienii, și nu numai, au fost invitați să deprindă tainele alergării în locații diferite: parcul Sub Arini, cartierele Sibiului, Păltiniș.
Practic, începând cu luna iulie, până la sfârșitul lunii noiembrie, timp de 5 luni, în zilele de marți și joi a fiecărei săptămâni, sibienii cuprinși între 18 și 75 de ani, au fost invitați să participe la alergări de grup:
- În lunile iulie – noiembrie, în fiecare zi de marți, în parcul Sub Arini, cu intâlnire la stadion
- În lunile iulie și august, în fiecare zi de joi, în parcul Sub Arini, cu întalnire la stadion
- În luna iulie, în fiecare zi de joi, în stațiunea Paltinis, cu întâlnire la baza partiei vechi
- În lunile septembrie și octombrie, în fiecare zi de joi, în cartierele Sibiului: Terezian, Gușterița, Vasile Aron
Clubul Sportiv Comunitar Sibiu: Totodată, în contextul epidemiei de covid-19 si al măsurilor dispuse de autoritățile statutului, am adaptat alergările, respectând întocmai prevederile legale în vigoare.
Clubul Sportiv Comunitar Sibiu: Putem spune cu tărie că aceste alergări s-au bucurat de un real succes. Am avut alături persoane de toate vârstele și de toate profesiile, arătând sibienilor care ne-au privit de pe margine că alergarea se poate practica foarte ușor oriunde în Sibiu, devenind astfel mai veseli si mai sănătoși.