Alergare de noapte, în Muzeul în Aer Liber

Peste 500 de alergători vor lua startul vineri, 18 august, în cadrul maratonului nocturn Night Cross Challenge powered by GLS.

Foto: Primăria municipiului Sibiu
Competiția este deschisă participanților cu vârste cuprinse între 5 și 75 ani și este organizată de Asociația Club Sportiv CAB Sport, fiind cofinanțată de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2023.
Cea de-a IX-a ediție a evenimentului aduce la start un număr de 580 de alergători de toate vârstele. Concurenții înscriși la categoriile Hobby și Avansați vor trebui să completeze una sau două ture a câte 4,5 km fiecare, pe traseul pitoresc din interiorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Startul și finish-ul competiției vor fi în zona lacului.
În afara celor două curse principale, evenimentul include și probe destinate celor mai mici alergători. Cursele copiilor Dent Estet 4 Kids vor începe la ora 20.00, micii participanți având de parcurs distanțe de 500 m, 1000 m sau 1300 m, în funcție de grupa lor de vârstă.
Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul oficial al evenimentului: www.acceptaprovocarea.com.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*