Alegerile parlamentare 2020 se vor desfășura în condiții speciale / Duminică ne alegem viitorul

Locuitorii județului Sibiu sunt așteptați în număr cât mai mare la urne, duminică 6 decembrie. Deși câteva localități se află în carantină, între care și municipiile Sibiu și Mediaș, autoritățile promit un scrutin organizat impecabil, în deplină siguranță sanitară. Au posibilitatea de a-și exprima votul și persoanele carantinate, dar și cele infectate cu COVID 19.

Exact 155 de nume o să regăsiți duminică, pe buletinele de vot, atunci când o să mergeți la una dintre secțiile de votare de pe teritoriul județului Sibiu, pentru a vă alege deputații și senatorii. Câștigătorii urmează să ne reprezinte interesele pentru următorii patru ani în forul legislativ suprem al țării.

Biroul Electoral de Circumscripție Nr 34 din Sibiu a acceptat candidaturile a 13 formațiuni politice și doi independenți. Pe lângă partidele clasice, cu șanse reale, precum PNL, USR/PLUS, PSD sau PMP, în lupta pentru fotoliile de parlamentari s-au înscris partide precum Alianța pentru Unirea României, Biroul Unității Naționale, Partidul Socialist Român, Partidul Puterii Umaniste, Partidul Ecologist, Partidul Pro România și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România.

Fără declarație la urne

Nimeni nu vă poate îngrădi accesul la vot. Deși aflați în carantină, locuitorii Sibiului și ai altor câteva localități, pot merge la secțiile de votare arondate, chiar și fără a avea o declarație pe proprie răspundere în buzunar. Oficialii spun că această excepție se face deoarece secțiile de votare sunt în apropierea casei, iar deplasarea spre respectiva locație va putea fi verificată ușor cu ajutorul cărții de identitate. Așadar, conform ultimei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu: (2) Se permite, în data de 6 decembrie 2020, deplsarea la/de la sediile secţiilor de votare, pentru exercitarea dreptului de vot, observarea alegerilor şi pentru efectuarea operaţiunilor electorale, cu respectarea dispoziţiilor Ordinului comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 2009/166/2020 privind stabilirea unor măsuri şi acţiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului electoral din ţară la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, a alegătorilor şi a persoanelor implicate în organizarea alegerilor.

Vot de acasă

Persoanele carantinate sau confirmate COVID 19 au toate drepturile atunci când vine vorba de exprimarea votului electoral. În cazul lor, conform aceleiași hotărâri a CJSU: se permite, în data de 6 decembrie 2020, deplasarea cu urna specială pe raza teritorială a localităţii a echipelor formate din membri ai birourilor electorale ale secţiilor de votare, însoţite de persoane acreditate şi personal de pază, în vederea exercitării dreptului de vot de către alegătorii care nu se pot prezenta la secţiile de votare.

Procedura prevede ca Direcția de Sănătate Publică Sibiu să transmită biroului electoral de circumscripție, până cel târziu în 5 decembrie, lista persoanelor în privinţa cărora s-a instituit izolarea sau carantină şi cu privire la care s-a formulat cerere pentru votul prin urna mobilă. Pe de altă parte, cei carantinați sau izolați, cu drept de vot, trebuie să facă o solicitare. Astfel, cetăţenii cu drept de vot aflaţi în carantină pot vota dacă depun o cerere în acest sens însoţită de decizia de carantină emisă de DSP. Cei aflaţi în izolare pot vota dacă depun cerere şi copie după: biletul de externare (care să confirme diagnosticul şi indicaţia de izolare), decizia de izolare depusă de DSP şi rezultatul unui test COVID-19 pozitiv din ultimele 14 zile.

Cereri pentru urna mobilă

Conform Biroului Electoral Central, cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale constituie totodată și cereri pentru exercitarea dreptului de vot: „În cazul persoanelor în cazul cărora direcțiile de sănătate publică au confirmat conform art. 2 instituirea izolării sau carantinei, birourile electorale de circumscripție județeană/oficiile electorale, după caz, imprimă cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale prevăzute la art. 1 alin. (7) din decizia Biroului Electoral Central nr.40/2020, republicată, pe care le transmit, împreună cu deciziile emise de direcțiile de sănătate publică, prin intermediul instituției prefectului, până cel mai târziu în data de 6 decembrie 2020, ora 10.00, biroului electoral al secției de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale”, se arată în decizia BEC.

Modelul cererii pentru urna mobilă în cazul celor aflaţi în carantină sau izolare a fost publicat și poate fi descărcat online.

Reguli în secțiile de votare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, la alegerile parlamentare, siguranţa sanitară a secţiilor de votare va fi mai bună decât la alegerile locale. Pentru prevenirea contaminării și limitarea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus în timpul desfășurării activităților electorale, vor fi reguli stricte. La intrarea în secția de vot se va lua temperatura fiecărei persoane, iar alegătorii „vor fi îndrumați către localul de vot, respectiv către ieşirea din sediul secţiei de votare, astfel încât aceştia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia”. Pentru identificarea votantului, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 m faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare, iar după identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura. În secțiile de votare trebuie păstrată o distanță de minimum un metru între participanții la procesul electoral și nu trebuie să fie prezenţi, în acelaşi timp, în sală, mai mult de 5 alegători.

Fără contact

De asemenea, „alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic, pentru preluarea datelor de identificare în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV). Dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile.” Pe cât posibil, buletinele de vot, ştampila cu menţiunea „VOTAT“ şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, sub supravegherea şi la indicaţia membrilor biroului electoral al secţiei de votare. Tot pentru a evita contactul direct, după exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „VOTAT“, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate.

Cărți de indentitate, în regim de urgență

În contextul desfășurărilor alegerilor parlamentare din data de 6 decembrie, Biroul Electoral Central a hotărât, pentru siguranța cetățenilor, prin Decizia cu nr.35/2020, că persoanele care au actul de identitate cu termenul de valabilitate expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020 își pot exercita dreptul de vot în baza acestuia. Cu toate acestea, au fost adoptate o serie de măsuri pentru a veni în sprijinul celor care doresc să obțină un act de identitate valabil, care include reducerea termenului de eliberare a actului de identitate, depunerea documentelor – în perioada 5-6 decembrie, fără programare online și prelungirea programului de lucru pentru preluarea cererilor, dar și pentru eliberarea actelor de identitate. De asemenea, încasarea taxei pentru eliberarea actelor de identitate, în zilele de 5 și 6 decembrie, se va face direct la ghișeul Serviciului de evidență a persoanelor.

De când votează româniiDacă bărbații români au beneficianumai cele cu „vârsta de peste 30 de ani și știutoare de carte”. Votul universal – fără discriminări de vârstă, educație, poziție socială – pentru femei a fost instituit în România 10 ani mai târziu, în 1948. A fost un pas spre democrație și spre eliminarea tuturor discriminărilor făcut, totuși, devreme, dacă ne gândim că în Elveția femeile au primit drept de vot abia în 1971, iar în Portugalia în 1976. În schimb, în alte țări din Europa, femeile au votat potrivit principiului votului universal de foarte timpuriu: în Finlanda din 1906, în Norvegia din 1913, în Islanda din 1915, în Austria și Danemarca din 1918, în Germania, Luxemburg și Olanda din 1919. Prima ţarǎ din lume care a acordat femeilor dreptul de a vota a fost Australia, în 1901. Azi, singurul stat din lume în care femeile nu au drept de vot este Arabia Saudită.

Dana MUNTEANU

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*