ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Primele REZULTATE în urma exit-poll-urilor arată o victorie zdrobitoare a PSD și aliaților săi

Exit-poll CURS și Avangarde arată următoarele rezultate: la Senat: PSD – 45,2%, PNL – 21,8%; la Camera Deputaților: PSD – 45,5%, PNL – 21,7%
Partidul Social Democrat a obținut, la Senat, 45,2% din voturile exprimate la alegerile parlamentare de azi, PNL – 21,8%, iar USR – 8,9%, potrivit sondajului realizat la ieșirea de la urne de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) și Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde SRL, la comanda PSNews și Antena 3. Pe locurile următoare, la Senat, s-au situat: ALDE cu 6,5% din voturi, PMP — 6% și UDMR — 6%, în timp ce PRU a obținut 2,5%, iar Alianța România Noastră — 1,10%.

La Camera Deputaților, estimările arată că PSD a obținut 45,5%, PNL — 21,7%, iar USR — 8,5%. De asemenea, ALDE, PMP și UDMR sunt cotate, pentru Camera Deputaților, cu un scor de 6%, PRU — 2,5% și ANR — 1,10%.

Datele prezentate la Antena 3 sunt valabile până la ora 19,00, conform celor anunțate de postul de televiziune.


Exit-poll IRES: la Senat: PSD – 45,9%, PNL – 20,7%; la Camera Deputaților: PSD – 45,8%, PNL – 20,8%

PSD a obținut la Camera Deputaților 45,8% din voturile exprimate la alegerile parlamentare și 45,9% la Senat, în timp ce PNL a obținut la Camera Deputaților 20,8%, iar la Senat 20,7%, potrivit sondajului realizat la ieșirea de la urne de Institutul Român Pentru Evaluare și Strategie – IRES, la comanda Digi 24.

Pe locul al treilea se situează USR, care a obținut 9,2% la Camera Deputaților și 9,3% la Senat. ALDE are, conform IRES, 6,3% la Camera Deputaților și 6,4% la Senat, în timp ce UDMR ar fi obținut 6,7% la Camera Deputaților și 6,8% la Senat.

Potrivit IRES, PMP nu a trecut pragul electoral, obținând 4,6% la Camera Deputaților și 4,7% la Senat.

Datele sunt valabile până la ora 20,00, iar marja de eroare este de plus/minus 1,6%.


Urmăriți în continuare www.mesageruldesibiu.ro pentru informații actualizate

și reacții de la filialele sibiene ale principalelor partide!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*