Alegătorii se pot înscrie în Registrul electoral cu adresa de reședință până pe 21 aprilie

Autoritatea Electorală Permanentă le reamintește alegătorilor care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri locale pe 5 iunie că se pot înscrie în Registrul electoral cu adresa de reședință până cel mai târziu la data de 21 aprilie.
Potrivit unui comunicat al AEP remis astăzi AGERPRES, alegătorii trebuie să depună la primar o cerere scrisă, datată și semnată.

Cetățenii români cu drept de vot care au solicitat să fie înscriși în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru alegerile locale din 5 iunie își vor exercita dreptul de vot numai în circumscripția electorală unde își au reședința și vor figura numai în listele electorale permanente ale respectivei circumscripții, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

De asemenea, AEP le reamintește cetățenilor cu drept de vot ai Uniunii Europene care au domiciliul sau reședința în România și care nu se află în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări că pot solicita primarului să fie înscriși în lista electorală complementară, pe baza unui document care le atestă identitatea și a unui document care atestă adresa la care locuiesc.

Potrivit calendarului electoral aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2015, până cel mai târziu pe data de 21 aprilie primarul, împreună cu formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, actualizează listele complementare.

AEP precizează că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, listele electorale complementare au caracter permanent și îi cuprind pe toți cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot care se află în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări și au domiciliul sau reședința în localitatea pentru care se întocmește lista.

De asemenea, AEP menționează că, potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*