Albă ca Zăpada se mută pe scena de la Gong

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă, la finalul acestei săptămâni, spectacolul „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” după Frații Grimm.

Spectacolul a avut premiera online anul trecut, în ajunul Crăciunului. Primele reprezentații cu public în sală vor avea loc:

  • vineri, 29 ianuarie, de la ora 18:00
  • sâmbătă, 30 ianuarie, de la orele 11:00 și 18:00
  • duminică, 31 ianuarie, de la ora 11:00

„Titlul acesta nu a mai fost prezentat pe scena noastră de aproape 20 de ani. Prima montare a acestei povești a avut loc în 1985, după dramatizarea și în regia lui Kovács Ildikó, unul dintre cele mai sonore nume din regia românească la sfârșit de secol XX, într-un decor creat de Febus Viorel Ștefănescu. Astăzi, la mai bine de 35 de ani de la premieră, spectacolul este reluat sub coordonarea scenică a actorului Dan Hândoreanu, pentru a aduce un omagiu primilor creatori care au montat această poveste la Sibiu: Kovács Ildikó și Febus Viorel Ștefănescu. Bucuria e cu atât mai mare, cu cât reușim să prezentăm spectacolul ca un cadou de Moș Crăciun tuturor copiilor din România, și nu numai”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copiii și Tineret din Sibiu.

 

Actorii Mihaela Grigoraș, Monica Baldea și Dan Hândoreanu se întorc pe scena Teatrului „Gong” pentru a recrea povestea copilăriei fiecăruia dintre noi. Farmecul poveștii prințesei cu păr negru, buze roșii și fața albă ca zăpada deschide o fereastră spre un imagina fabulos, într-o montare cu actori la vedere, ce surprinde prin bogăția tehnicilor de animație.

Dintre toate prințesele Fraților Grimm, Albă ca Zăpada este întruchiparea inocenței, are o inimă blândă, este capabilă să ierte toate nedreptățile ce îi sunt făcute de Regina cea Rea, iar cu ajutorul iubirii din partea frumosului Prinț reușește să rupă blestemul și să își salveze viața și regatul. Spectacolul de la Sibiu are o durată de 55 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani.

ALBĂ CA ZĂPĂDA ȘI CEI ȘAPTE PITICI

după Frații Grimm, in memoriam Kovács Ildikó și Febus Viorel Ștefănescu

un spectacol de și cu Monica Baldea, Mihaela Grigoraș și Dan Hândoreanu

durată: 55 min.

Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare online, pe teatrulgong.ro, în limita a maxim 30% din numărul de locuri disponibile, ca măsură de siguranță sanitară. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif unic cu opțiune flexibilă, pentru a permite anularea locului și relocarea acestuia pentru un alt spectacol al teatrului, o singură dată, în limita locurilor disponibile în momentul cererii, astfel încât spectatorii să se poată bucura fără griji de evenimente culturale. Cererea de anulare a unui bilet flexibil se poate face la sediul teatrului sau prin telefon, dar nu mai târziu cu 15 minute înainte de ora de începere a evenimentului, așa cum apare aceasta tipărită pe bilet, fără a specifica detalii despre motivul anulării. Rezervarea unui alt loc la un eveniment în următoarele 6 luni, de la data înregistrării celui anulat, este valabilă doar prin prezentarea biletului flexibil în format tipărit. Pentru mai multe detalii, puteți folosi numărul de telefon 0269 210 906.

Accesul în teatru este permis numai în condițiile unui triaj observațional, ce presupune măsurarea temperaturii fiecărui vizitator/spectator. La intrarea în teatru, este obligatorie folosirea dezinfectanților pentru mâini. Masca de protecție este obligatorie pe toată durata vizitei atât în interiorul, cât și în exteriorul, teatrului. Toate spațiile teatrului sunt dezinfectate în mod sistematic.

Mai mult decât atât, spațiile publice din interiorul teatrului sunt aerisite și dezinfectate complet, înainte de fiecare eveniment. Nebulizarea încăperilor se face cu un produs biocid de grupa I, utilizare profesională, non toxic, bactericid, fungicid, virucid și sporicid, avizat de Ministerul Sănătății.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*