„Alături de bunicii Sibiului” – proiect pentru sprijinirea seniorilor, propus de Primăria Sibiu

Primăria Municipiului Sibiu, prin Direcția de Asistență Socială, pregătește un proiect ambițios dedicat seniorilor orașului, cu scopul de a îmbunătăți serviciile de sprijin și de a reduce riscul de izolare socială.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

Proiectul „Alături de bunicii Sibiului” va fi supus aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința din această lună, urmând să fie depus pentru finanțare nerambursabilă prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. Valoarea totală a investiției se ridică la aproape 5 milioane de lei, din care aproximativ 100.000 de lei vor proveni din bugetul local, ca parte de cofinanțare.

În prezent, persoanele vârstnice din Sibiu pot accesa contra cost anumite servicii de bază – menaj, cumpărături sau prepararea hranei. Prin noul proiect, aceste servicii vor fi extinse și oferite gratuit timp de 39 de luni, vizând persoanele aflate în situații de vulnerabilitate: pensionari care au venituri lunare sub salariul minim pe economie (2.574 lei) și care se confruntă cu dependență fizică, psihică sau socială.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

Ce prevede proiectul „Alături de bunicii Sibiului”:

Angajarea de specialiști pentru prestarea serviciilor;

Servicii gratuite de îngrijire la domiciliu: igienă personală, menaj, prepararea hranei, cumpărături;

Servicii complementare: îngrijire medicală, recuperare, terapie ocupațională, consiliere;

Activități de reintegrare socială: workshopuri, evenimente culturale și intergeneraționale;

Lansarea unei linii telefonice dedicate – „Telefonul Vârstnicului”, unde seniorii vor putea solicita sprijin sau consiliere.

Prin dezvoltarea acestui centru local de îngrijire și asistență la domiciliu, Primăria Sibiu își propune să ofere nu doar sprijin practic, ci și oportunități de socializare și integrare, astfel încât viața vârstnicilor să fie mai activă și mai demnă.