Pentru informare corectă a opiniei publice în ceea ce privește misiunea ce s-a desfășurat în municipiul Sibiu, zona bulevardul Mihai Viteazu, ISU menționează următoarele:
În urma unui apel venit pe numărul de urgență 112, din partea unui cetățean care a observat un fum dens provenit de pe acoperișul unui bloc de pe Blvd Mihai Viteazu, pompierii militari sibieni s-au mobilizat prompt la fața locului cu 3 autospeciale de stingere, dintre care o autoscară, un echipaj descarcerare și un echipaj SMURD.
Forțele au efectuat la fața locului o verificare și recunoaștere amănunțită a zonei neidentificând niciun incendiu.