Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu așteaptă publicul și în acest sfârșit de săptămână cu o varietate de evenimente dedicate artelor spectacolului și invită iubitorii de teatru să se bucure de reprezentațiile programate în cele din urmă zile ale manifestării. Sâmbătă și duminică vor avea loc spectacole stradale, vor fi prezentate spectacole de teatru de excepție, seria conferințelor continuă și expozițiile pot fi vizitate în spațiile de desfășurare.
Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu recomandă publicului prezent la evenimentele în aer liber respectarea măsurilor de protecție sanitară pe toată durata desfășurării lor, respectiv purtarea măștii de protecție și păstrarea distanței sociale. De asemenea, accesul la evenimentele organizate în spații închise se face în baza unor reguli stricte.
„Familia Adams”, excentrica familie, care la începutul anilor ‘90 cucerea publicul larg prin versiunea cinematografică omonimă, i-a inspirat pe Marshall Brickman, Rick Elice și Andrew Lippa în crearea unei adaptări muzicale originale care revizitează universul Addams dintr-o perspectivă surprinzătoare. Producția Teatrului Excelsior, în regia, coregrafia și costumele lui Răzvan Mazilu va fi prezentată în 28 august, ora 19:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcții SA– UniCredit – Sala Faust.
Spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, care are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, ce pornește de la piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea, va fi prezentat în 28 august ora 22:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcții SA– UniCredit – Sala Eugenio Barba.
„Moby Dick”, o producție a Teatro dei Venti, inspirată de romanul lui Herman Melville, include decoruri de mari dimensiuni și o echipă formată din 20 de artiști, actori, muzicieni, acrobați și tehnicieni. Spectatorii FITS se vor întâlni cu artiștii italieni în 28 august, la ora 21:45, și în 29 august, la ora 21:15, în Piața Mare.
Sâmbătă seara ne întâlnim, în Piața Mare, cu „Visul unei nopți de vară”, de A3Teatr, în regia lui Dariusz Skibinski. Un spectacol efemer, ce luminează noaptea cu lanterne magice și se îndreaptă spre locuri neumblate. Te invită la dans, îți trezește simțurile cu muzică interesantă, te zăpăcește și te amețește. Îți amuțește necazurile și te transpune în lumea visurilor. În 28 august, la ora 22:30, și în 29 august, ora 20:30, pe Pietonala Nicolae Bălcescu.
Publicul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este invitat la spectacolul „Tom și Jerry 3.0”, o producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, în regia lui Florin Piersic Jr., avându-i în distribuție pe Marius Turdeanu, Ali Deac și Florin Piersic Jr. Nu este un desen animat! Este mai degrabă un film de acțiune pentru oameni mari. Este un text îndrăzneț și un spectacol pe măsură despre crimă și „compasiunea care e cel mai mare dușman”, destinat amatorilor de senzații tari și, mai ales, de umor negru. Poate fi urmărit în 29 august, la ora 21:00, în Sala Mare a TNRS.
„Orașul cu fete sărace”, o producție a Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași, cu regia, scenariul și universul sonor semnate de Radu Afrim, va fi prezentat în 29 august , la ora 19:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcții SA– UniCredit – Sala Faust.
Duminică, 29 august, la ora 23.15 va avea loc focul de artificii, la ora 23.15, în Piața Teatrului.
Întregul program FITS este disponibil pe www.sibfest.ro.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se desfășoară în perioada 20-29 august 2021, cu tema „Construim speranța împreună”, iar spectatorii au la dispoziție aplicația de mobil FITS, care poate fi descărcată gratuit din APP Store și Google Play, un proiect realizat în parteneriat cu UniCredit Bank.
Condiții speciale de acces
Accesul la evenimentele organizate în spații închise se face în baza unui document de identitate, precum și a prezentării unuia dintre următoarele documente: dovadă oficială care atestă vaccinarea anti SARS-COV2 (minim 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare); dovadă oficială a unui test PCR negativ – efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea evenimentului; dovadă a rezultatului negativ certificat de o unitate medicală a unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înainte de începerea evenimentului; dovadă medicală a faptului că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-COV-2.
Pentru accesul în săli, organizatorii vor pune la dispoziția spectatorilor brățări care să faciliteze triajul epidemiologic rapid. Acestea se vor putea ridica din următoarele puncte: Parcarea Pieței Teatrului, Parcul Astra, Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit.
Purtarea măștii de protecție în săli este obligatorie, iar accesul se face cu respectarea unei distanțe de minim 1,5 metri și cu dezinfectarea mâinilor în punctele special amenajate.
Spectacole fizice sâmbătă
Indoor+ outdoor
08:00
Piața Mică
DIN NOU ÎMPREUNĂ!
TOGETHER AGAIN!
OGE Group
ISR-DEU / instalație / 16h
Acces gratuit
11:00
Săliște
UN CERC CU TALENT
THE SAND ROSE
Torpeza Ritmika
ARG-FRA / circ / 40min
Acces gratuit
11:45
Săliște
TRADIȚIE DIN PERCUȚIE
SUPERCHILL PERCUSSION ENTERTAINMENT
Superchill
ROU / muzică / 30min
Acces gratuit
12:00
Pietonala Nicolae Bălcescu
CABARETUL CELOR CINCI SIMȚURI
THE SENSES. A STROLLING LYRICAL CABARET
A3Teatr
POL / teatru / 55min
Acces gratuit
16:00
Teatrul Gong (Sala parter)
PĂZEA!
GOES
REGIA ȘI COREGRAFIA: KOICHIRO TAMURA
DANCE PJ REVO/Koichiro Tamura
JPN / dans / 1h
Bilet: 60 / 40 RON
16:00
Catedrala Evanghelică C.A. “Sfânta Maria”
CU DRAGOSTE DIN COIMBRA
FROM COIMBRA WITH LOVE
João Farinha & Fado Ao Centro
PRT / muzică (fado) / 50min
Bilet: 40 / 30 RON
17:00
Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit (Sala „Lulu”)
MARELE ÎNCEPUT: UNU, DOI, TREI
EINS ZWEI DREI
UN SPECTACOL DE: MARTIN ZIMMERMANN
Martin Zimmermann
CHE / circ contemporan / 1h30min
Nerecomandat celor sub 12 ani
Bilet: 100 / 60 RON
17:00
Teatrul Gong (Sala etaj)
CATACLISMA
UN SPECTACOL DE: ANDREA GAVRILIU
Unteatru
ROU / dans / 55min
Nerecomandat celor sub 18 ani
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Bilet: 60 / 40 RON
18:00
TNRS – Sala Mare
DELIRIUM
De: Enda Walsh, după „Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski
REGIA: VLAD MASACI
Teatrul Odeon
ROU / teatru / 2h35min
Nerecomandat celor sub 16 ani
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Bilet: 100 / 60 RON
18:00
CAVAS – ULBS
AZILUL DE NOAPTE
THE LOWER DEPTHS
De: Maxim Gorki
REGIA: ȘERBAN PUIU
UNATC București
ROU / teatru / 1h50min
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Acces gratuit
18:30
Piața Habermann
PIZZERIA
RAFLA
Kate & Pasi
FIN / circ / 25min
Acces gratuit
18:45
Pietonala Nicolae Bălcescu
CELE MAI FRUMOASE STATUI
BEST OF LIVING STATUES
Teatrul Masca
ROU / teatru / 40min
Acces gratuit
19:00
Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit (Sala „Faust”)
FAMILIA ADDAMS
THE ADDAMS FAMILY
De: Marshall Brickman & Rick Elice
REGIA: RĂZVAN MAZILU
Teatrul Excelsior
ROU / musical / 2h30min (cu pauză)
Nerecomandat celor sub 12 ani
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Bilet: 100 / 60 RON
19:00
Biserica Evanghelică Sf. Ioan
SCHIMBARE EPOCALĂ
EPOCHAL CHANGE
Vincenzo Allevato
ITA / muzică / 1h
Bilet: 40 / 30 RON
19:00
Piața Habermann – Scenă
CE-AȚI FĂCUT CU PĂRUL MEU?!
GET YOUR HEAD TOGETHER
Sienta la Cabeza
ESP / spectacol de muzică şi hairdressing / 1h30min
Acces gratuit
19:45
Pietonala Nicolae Bălcescu
CELE MAI FRUMOASE STATUI
BEST OF LIVING STATUES
Teatrul Masca
ROU / teatru / 40min
Acces gratuit
20:30
Piața Habermann
UN CERC CU TALENT
THE SAND ROSE
Torpeza Ritmika
ARG-FRA / circ / 40 min
Acces gratuit
20:30
Piața Huet
VISE PE PORTATIV
DAMA
Cardinali
ITA / muzică / 45min
Acces gratuit
20:30
Piata Mare
CALEIDOSCOP MUZICAL
MUSIC KALEIDOSCOPE
Ozana Barabancea& Orchestra Lumini Sonore
ROU/ muzica/1h15min
ACCES GRATUIT
21:00
Piata Mare- Casa Albastra
ZIDUL SPERANTEI
Wall of Hope
UniCredit Bank
Proiectie interactiva
ROU/ proiect multimedia/3h(cu pauze)
ACCES GRATUIT
21:00
Filarmonica de Stat
TOBA DE MĂTASE
THE SILK DRUM – a modern Noh
De: Jean-Claude Carrière, inspirat de Yukio Mishima
REGIA ȘI COREGRAFIA: KAORI ITO & YOSHI OÏDA
Maison de la Culture d’Amiens
FRA / dans / 1h
Nerecomandat celor sub 14 ani
Spectacol în franceză și japoneză, cu traducere în română și engleză
Bilet: 100 / 60 RON
21:15
Piața Habermann – Scenă
CE-AȚI FĂCUT CU PĂRUL MEU?!
GET YOUR HEAD TOGETHER
Sienta la Cabeza
ESP / spectacol de muzică şi hairdressing / 1h30min
Acces gratuit
21:45
Piața Mare
MOBY DICK
Teatro dei Venti
ITA / teatru / 50min
Acces gratuit
22:00
Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit (Sala „Eugenio Barba”)
POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE
THE SCARLET PRINCESS
După: Tsuruya Nanboku al IV-lea
REGIA: SILVIU PURCĂRETE
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
ROU / teatru / 2h30min (cu pauză)
Nerecomandat celor sub 16 ani
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Bilet: 150 / 100 RON
22:00
Teatrul Gong (Sala etaj)
PROOF
De: David Auburn
REGIA: ANDREI ȘI ANDREEA GROSU
Unteatru
ROU / teatru / 1h30min
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Bilet: 60 / 40 RON
22:30
Pietonala Nicolae Balcescu
VISUL UNEI NOPTI DE VAFA
SUN IN THE EAST, MOON IN THE WEST. DREAM OF MIDSUMMERNIGHT
A3Teatr
POL/ teatru’ 50min
ACCES GRATUIT
22:45
Piața Habermann
PIZZERIA
RAFLA
Kate & Pasi
FIN / circ / 25min
Acces gratuit
23:00
CAVAS – ULBS
reSTRÂNGEre
TighT
REGIA ȘI COREGRAFIA: BACZÓ TÜNDE
Facultatea de Muzică și Teatru – Universitatea de Vest din Timișoara
ROU / teatru studențesc / 55min
Acces gratuit
23:00
Piața Huet
VISE PE PORTATIV
DAMA
Cardinali
ITA / muzică / 45min
Acces gratuit
23:15
Piața Habermann
BÉTON
Wes Peden
USA / circ / 30min
Acces gratuit
Evenimente speciale
Fizic
Zidul exterior TNRS
SOFT ESCAPE
Instalație
Ștefan Radu Crețu
ROU / expoziții / 24h
Acces gratuit
Zidul exterior TNRS
ZIARUL ORIZONTAL VOL. 8
THE HORIZONTAL NEWSPAPER, VOL. 8
Dan Perjovschi
ROU / Platforma de Arte Vizuale / 24h
Acces gratuit
Teatrul Național „Radu Stanca”
CERUL DE MAGNEȚI
THE MAGNET SKY
Dan Perjovschi
ROU / Platforma de Arte Vizuale / 24h
Acces gratuit
Piața Mică, Podul Minciunilor
IGNIS
Sculptură textilă
Ida Blazicko
HRV / expoziții / 24h
Acces gratuit
09:00
Muzeul de Artă Contemporană
DE LA CIORAN – TREI ECOURI ARTISTICE LA SCRIERILE LUI CIORAN
FROM CIORAN – THREE ARTISTIC ECHOES TO CIORAN’S WRITINGS
Expoziție de pictură, grafică și tablouri de sticlă
Laurence Bourgeois, Jean-Marc Barrier și Mirela Vasile
FRA-ROU / expoziție / 8h
Biletele se găsesc la intrare
09:00
Muzeul Brukenthal, Palatul de Cartografie
MONUMENTAL – DRAWING INSIDE AND OUT
Expoziție de grafică
Bruno Maria Brandt
ROU / expoziție / 8h
Biletele se găsesc la intrare
09:00
Muzeul de Artă Contemporană
MONUMENTAL – DRAWING INSIDE AND OUT
Expoziție de grafică
Bruno Maria Brandt
ROU / expoziție / 8h
Biletele se găsesc la intrare
09:00
Muzeul Brukenthal
TREI SECOLE BRUKENTHAL, ARTA EUROPEANĂ 1500-1800
THREE CENTURIES OF BRUKENTHAL, EUROPEAN ART 1500-1800
Expoziție de gravură
Colecția av. George Șerban
Expoziție / 8h
Biletele se găsesc la intrare
09:00
Primăria Municipiului Sibiu (Centrul de Informare Turistică)
DESENE ÎN SPATELE SCENEI. STÜRMER – PURCĂRETE
DRAWINGS BEHIND THE STAGE. STÜRMER – PURCĂRETE
Expoziție de desene
Helmut Stürmer & Silviu Purcărete
ROU-FRA-DEU / expoziție / 11h
Acces gratuit
09:00
Muzeul Brukenthal
SALONUL INTERJUDEȚEAN DE ARTE VIZUALE AL FILIALEI UAP ȘI INVITAȚII
Expoziție de pictură, grafică, fotografie, artă decorativă și sculptură
ROU / expoziție / 8h
Biletele se găsesc la intrare
10:00
CJPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu
ATELIER DE DANS CU EYAL DADON
DANCE WORKSHOP WITH EYAL DADON
Sol Dance Company
ISR / ateliere / 3h
Eveniment în limba engleză
Acces gratuit, pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile
10:00
Filarmonica de Stat (Sala Mică)
CONFERINȚĂ DE PRESĂ FITS
PRESS CONFERENCE FITS
Moderator: Octavian Saiu
conferințe și seminarii / 1h
Eveniment în limbile română și engleză
Traducere în limbile română și engleză
Acces gratuit, în limita locurilor disponibile
10:00
Centrul Cultural Habitus
CHIMONOUL ÎNTÂLNEȘTE IA
THE KIMONO MEETS IA
Expoziție de textile tradiționale de colecție
Iulia Gorneanu & Laura Caraman
ROU / expoziție / 8h
Acces gratuit
10:00
Teatrul Gong
CUVINTE INTRUPATE 2.0. SCENE LA CUTIE. EXTRASE DIN UNIVERSUL DRAMATURGIC AL LUI MATEI VISNIEC
EMBODIED WORDS 2.0. SCENES IN A BOX. EXCERPTS FROM MATEI VISNIEC’S DRAMATURGICAL UNIVERSE
Expoziție de fotografie, arta instalației și muzică
Luana Popa, Dumitru Dinel Teodorescu, Tibor Cari
ROU / expoziție / 12h
Acces gratuit
10:00
Galeria UAP
SALONUL INTERJUDEȚEAN DE ARTE VIZUALE AL FILIALEI UAP ȘI INVITAȚII
Expoziție de pictură, grafică, fotografie, artă decorativă și sculptură
ROU / expoziție / 5h30min
Acces gratuit
10:00
Facultatea de Litere și Arte (ULBS)
GENICA ATHANASIOU: MUZĂ ȘI PARTENERĂ A LUI ANTONIN ARTAUD
GENICA ATHANASIOU: MUSE AND PARTNER OF ANTONIN ARTAUD
Expoziție de fotografie
Muzeul Național al Literaturii Române
ROU / expoziție / 12h
Acces gratuit
11:00
Filarmonica de Stat (Sala Mică)
GEORGE BANU ÎN DIALOG CU YOSHI OIDA
GEORGE BANU IN DIALOGUE WITH YOSHI OIDA
ROU-FRA / conferințe și seminarii / 1h
Eveniment în limba franceză
Traducere în limbile română și engleză
Acces gratuit, în limita locurilor disponibile
12:00
NO!HAI Ambasada Creativă (Piața Mică, nr. 3)
EYE SB-YOU!
Expoziție de pictură
Alexandru Cînean
ROU / expoziție / 10h
Acces gratuit
13:00
Filarmonica de Stat (Sala Mică)
DUREREA. DINCOLO DE TEATRU.
De: Octavian Saiu
Editura Nemira, 2021
Invitați: Octavian Saiu
ROU / carte / 1h
Eveniment în limba română
Acces gratuit, în limita locurilor disponibile
14:00
Centrul Cultural Habitus
MAMĂ /MADRE
De: Marta Barceló
Traducerea de: Luminița Voina-Răuț
REGIA: MARIANA CĂMĂRĂȘAN
Eveniment moderat de: Bobi Pricop și Andrei C. Șerban
ESP / spectacole-lectură / 1h30min
Eveniment în limba română
Acces gratuit, în limita locurilor disponibile
16:00
Centrul Cultural Habitus
MICRO-FOLIE SIBIU – HOTSPOT CULTURAL BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
Muzeu digital, realitate virtuală
ROU-FRA / expoziție / 5h
Acces gratuit
16:00
Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”
CUM NE RESTAURĂM SUFLETUL DUPĂ VREMURI GRELE – SCURT EXERCIȚIU DE ADMIRAȚIE A LUI DUMNEZEU
HOW TO RESTORE OUR SOULS AFTER TROUBLED TIMES – A SHORT EXERCISE OF ADMIRING GOD
PRICEASNĂ DE OZANA BARABANCEA ÎN DESCHIDERE
Cu: Constantin Necula
ROU / conferințe și seminarii / 1h
Eveniment în limba română
Acces gratuit, în limita locurilor disponibile
Spectacole online
04:00
NEBUNI DE AMOR SAU MAGNETISMUL INDUBITABIL AL DOMNULUI CARAGIALE (X, XI)
CRAZY ABOUT LOVE OR THE UNDOUBTED MAGNETISM OF MR. CARAGIALE (X, XI)
Asociația Goong București / Oana Pellea
ROU / teatru / 42min
Nerecomandat celor sub 12 ani
Spectacol în limba română
online – înregistrat
Acces gratuit
05:00
CONSTRUIM.SPERANȚA.ÎMPREUNĂ
BUILDING.HOPE.TOGETHER
REGIA: TERESA LEONHARD & BRITA FALCH LEUTERT
Project B.H.T.
ROU / muzică / 25min
Nerecomandat celor sub 5 ani
online – înregistrat
Acces gratuit
07:00
BATSHEVA DANCE COMPANY PRESENTS: YAG – THE MOVIE BY OHAD NAHARIN
FILM DE: OHAD NAHARIN, ROEE SHALTI
Batsheva Dance Company
ISR / dans / 50min
Film în limba ebraică
online – înregistrat
Bilet: 30 RON
10:00
MATERNAL
De: Alexandra Badea
REGIA: RADU NICA
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
ROU / teatru / 1h40min
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
online – înregistrat
Bilet: 25 RON
14:00
BOALA ALBĂ
THE WHITE DISEASE
REGIA: KAZUYOSHI KUSHIDA
Matsumoto Performing Arts Center
JPN / teatru / 2h23min
Spectacol în limba japoneză, cu traducere în română și engleză
online – înregistrat
Bilet: 50 RON
16:00
CU DRAGOSTE DIN COIMBRA
FROM COIMBRA WITH LOVE
João Farinha & Fado Ao Centro
PRT / muzică (fado) / 50min
online – în direct
Bilet: 20 RON
16:00
TALES OF HITAR PETAR
De: Bonyo Lungov, Konstantin Karakostov
REGIA: KONSTANTIN KARAKOSTOV, MARIAN RANGELOV, LYUBOMIR GENCHEV
National Academy for Theatre and Film Arts
BLG / teatru studențesc / 55min
Nerecomandat celor sub 7 ani
Spectacol în limba bulgară, cu traducere în română și engleză
online – înregistrat
Acces gratuit
17:00
PROIECTUL ARDERII TĂCUTE
THE SILENT BURN PROJECT
DE: AKRAM KHAN
Akram Khan Company
GBR / dans / 1h
Spectacol în limba engleză, cu traducere în română
online – înregistrat
Acces gratuit
19:00
SALUTUL CIRCULUI CONTEMPORAN
HALLO
UN SPECTACOL DE: MARTIN ZIMMERMANN
Martin Zimmermann
CHE / circ contemporan / 58min
Nerecomandat celor sub 12 ani
online-înregistrat
Bilet: 30 RON
19:00
SCHIMBARE EPOCALĂ
EPOCHAL CHANGE
Vincenzo Allevato
ITA / muzică / 1h
online – în direct
Bilet: 20 RON
21:00
ORAȘUL CU FETE SĂRACE
THE TOWN WITH POOR GIRLS
REGIE, SCENARIU ȘI UNIVERS SONOR: RADU AFRIM
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
ROU / teatru / 2h30min
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
online – înregistrat
Bilet: 30 RON
22:00
MICI CRIME CONJUGALE
PARTNERS IN CRIME
De: Eric-Emmanuel Schmitt
UN SPECTACOL DE: MARIANA CĂMĂRĂȘAN, AMALIA FLORINA IORGOIU
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
ROU / teatru / 1h50min
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
online – înregistrat
Bilet: 25 RON
Evenimente speciale
Online
03:00
OCTAVIAN SAIU ÎN DIALOG CU BOBI PRICOP
OCTAVIAN SAIU IN DIALOGUE WITH BOBI PRICOP
ROU / conferințe speciale / 1h10min
Eveniment în limba română
Traducere în limba engleză
Acces gratuit
Online înregistrat
11:00
THERME FORUM: TEATRU ȘI ARHITECTURĂ
THERME FORUM: THEATRE AND ARCHITECTURE
EXPLORAREA VIITORULUI – PARTEA A: EXPRESIA
EXPLORING THE FUTURE – PART A: THE EXPRESSION
Invitați: Dan Potra, Theatre Designer; Simon Reveley, Figment Productions; Sarah Ellis, Royal Shakespeare Company; Paola Prestini, National Sawdust
Moderator: Ed Elbourne, Arup
AUS-GBR-USA / conferințe și seminarii / 1h30min
Eveniment în limba engleză
Traducere în limba română
Acces gratuit
Online înregistrat
13:00
THERME FORUM: TEATRU ȘI ARHITECTURĂ
THERME FORUM: THEATRE AND ARCHITECTURE
IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ
ENVIRONMENTAL IMPACT AND SUSTAINABLE DEVELOPMENT
Invitați: Charlotte Nors, Singapore Repertory Theatre; Robert Read, National Concert Hall, Dublin
Moderator: Chris Mercer, Arup
SGP-GBR-IRL-AUS / conferințe și seminarii / 1h
Eveniment în limba engleză
Traducere în limba română
Acces gratuit
Online înregistrat
14:30
THERME FORUM: TEATRU ȘI ARHITECTURĂ
THERME FORUM: THEATRE AND ARCHITECTURE
EXPLORAREA VIITORULUI – PARTEA B: CLĂDIREA
EXPLORING THE FUTURE – PART B: THE BUILDING
Invitați: Joshua Ramus, REX; Kai-Uwe Bergmann, BIG; Amanda Levete, AL_A
Moderator: Tateo Nakajima, Arup
USA-GBR / conferințe și seminarii / 1h30min
Eveniment în limba engleză
Traducere în limba română
Acces gratuit
Online înregistrat
15:00
OCTAVIAN SAIU ÎN DIALOG CU VLAD CRISTACHE
OCTAVIAN SAIU IN DIALOGUE WITH VLAD CRISTACHE
ROU / conferințe speciale / 1h10min
Eveniment în limba română
Traducere în limba engleză
Acces gratuit
Online înregistrat
21:00
THERME FORUM: TEATRU ȘI ARHITECTURĂ
THERME FORUM: THEATRE AND ARCHITECTURE
EXPLORAREA VIITORULUI – PARTEA A: EXPRESIA
EXPLORING THE FUTURE – PART A: THE EXPRESSION
Invitați: Dan Potra, Theatre Designer; Simon Reveley, Figment Productions; Sarah Ellis, Royal Shakespeare Company; Paola Prestini, National Sawdust
Moderator: Ed Elbourne, Arup
AUS-GBR-USA / conferințe și seminarii / 1h30min
Eveniment în limba engleză
Traducere în limba română
Acces gratuit
Online înregistrat
23:00
THERME FORUM: TEATRU ȘI ARHITECTURĂ
THERME FORUM: THEATRE AND ARCHITECTURE
IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ
ENVIRONMENTAL IMPACT AND SUSTAINABLE DEVELOPMENT
Invitați: Charlotte Nors, Singapore Repertory Theatre; Robert Read, National Concert Hall, Dublin
Moderator: Chris Mercer, Arup
SGP-GBR-IRL-AUS / conferințe și seminarii / 1h
Eveniment în limba engleză
Traducere în limba română
Acces gratuit
Online înregistrat
Spectacole fizice duminică
Spectacole fizice
Indoor+ outdoor
08:00
Piața Mică
DIN NOU ÎMPREUNĂ!
TOGETHER AGAIN!
OGE Group
ISR-DEU / instalație / 16h
Acces gratuit
12:00
Pietonala Nicolae Bălcescu
CABARETUL CELOR CINCI SIMȚURI
THE SENSES. A STROLLING LYRICAL CABARET
A3Teatr
POL / teatru / 55min
Acces gratuit
13:00
Muzeul in Aer Liber ASTRA (Târgul de ţară)
TRADIŢII TO GO
TRADITIONS TO GO
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu/Serenela Mureşan
ROU / teatru / 30min
Acces gratuit
16:00
TNRS – Sala Mare
MICI CRIME CONJUGALE
PARTNERS IN CRIME
De: Eric-Emmanuel Schmitt
UN SPECTACOL DE: MARIANA CĂMĂRĂȘAN, AMALIA FLORINA IORGOIU
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
ROU / teatru / 1h50min
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Bilet: 60 / 40 RON
16:00
Teatrul Gong (Sala parter)
ZEBRA
UN SPECTACOL DE WES PEDEN
Wes Peden
USA / circ contemporan / 55min
Nerecomandat celor sub 10 ani
Spectacol în limba engleză, cu traducere în română
Bilet: 100 / 60 RON
16:00
Biserica Evanghelică din Gușterița
SCHIMBARE EPOCALĂ
EPOCHAL CHANGE
Vincenzo Allevato
ITA / muzică / 1h
Bilet: 40 / 30 RON
17:00
Centrul Cultural „Ion Besoiu”
MARIA DE BUENOS AIRES
Muzica: Astor Piazzolla
Libretul: Horacio Ferrer
REGIA: RĂZVAN MAZILU
creart / TEATRELLI
ROU / musical / 1h30min
Nerecomandat celor sub 16 ani
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Bilet: 100 / 60 RON
18:30
Piața Habermann
UN CERC CU TALENT
THE SAND ROSE
Torpeza Ritmika
ARG-FRA / circ / 40 min
Acces gratuit
18:45
Pietonala Nicolae Bălcescu
CELE MAI FRUMOASE STATUI
BEST OF LIVING STATUES
Teatrul Masca
ROU / teatru / 40min
Acces gratuit
19:00
Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit (Sala „Faust”)
ORAȘUL CU FETE SĂRACE
THE TOWN WITH POOR GIRLS
REGIE, SCENARIU ȘI UNIVERS SONOR: RADU AFRIM
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
ROU / teatru / 2h30min
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Bilet: 100 / 60 RON
19:00
Filarmonica de Stat
TOBA DE MĂTASE
THE SILK DRUM – a modern Noh
De: Jean-Claude Carrière, inpirat de Yukio Mishima
REGIA ȘI COREGRAFIA: KAORI ITO & YOSHI OÏDA
Maison de la Culture d’Amiens
FRA / dans / 1h
Nerecomandat celor sub 14 ani
Spectacol în franceză și japoneză, cu traducere în română și engleză
Bilet: 100 / 60 RON
19:00
Piața Habermann
CE-AȚI FĂCUT CU PĂRUL MEU?!
GET YOUR HEAD TOGETHER
Sienta la Cabeza
ESP / spectacol de muzică şi hairdressing / 3h
Acces gratuit
19:00
Săliște
PIZZERIA
RAFLA
Kate & Pasi
FIN / circ / 25min
Acces gratuit
19:50
Pietonala Nicolae Bălcescu
CELE MAI FRUMOASE STATUI
BEST OF LIVING STATUES
Teatrul Masca
ROU / teatru / 40min
Acces gratuit
20:00
Centrul Cultural „Ion Besoiu”
MARIA DE BUENOS AIRES
Muzica: Astor Piazzolla
Libretul: Horacio Ferrer
REGIA: RĂZVAN MAZILU
creart / TEATRELLI
ROU / musical / 1h30min
Nerecomandat celor sub 16 ani
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Bilet: 100 / 60 RON
20:00
Biserica Fortificată Cisnădioara
LO SPIRITO
De: Ofelia Popii
REGIA: OFELIA POPII ȘI CIPRIAN SCURTEA
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
ROU / teatru studențesc / 1h30min
Nerecomandat celor sub 16 ani
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Bilet: 40 / 30 RON
20:30
Piața Huet
PIANUL PLUTITOR & VISE PE PORTATIV
SKY PIANO & DAMA
Cardinali
ITA / muzică / 45min
Acces gratuit
20:30
Pietonala Nicolae Bălcescu
VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ
SUN IN THE EAST, MOON IN THE WEST. DREAM OF MIDSUMMERNIGHT
A3Teatr
POL / teatru / 50min
Acces gratuit
21:00
CAVAS – ULBS
PESCĂRUȘUL
THE SEAGULL
De: A.P. Cehov
REGIA: FLORIN CARACALA
Universitatea din Craiova
ROU / teatru studențesc / 1h10min
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Acces gratuit
21:00
TNRS – Sala Mare
TOM ȘI JERRY 3.0
TOM AND JERRY 3.0
De: Rick Cleveland
REGIA: FLORIN PIERSIC JR.
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
ROU / teatru / 1h35min
Nerecomandat celor sub 16 ani
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
Bilet: 60 / 40 RON
21:00
Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit (Sala „Lulu”)
MARELE ÎNCEPUT: UNU, DOI, TREI
EINS ZWEI DREI
UN SPECTACOL DE: MARTIN ZIMMERMANN
Martin Zimmermann
CHE / circ contemporan / 1h30min
Nerecomandat celor sub 12 ani
Bilet: 100 / 60 RON
21:15
Piața Mare
MOBY DICK
Teatro dei Venti
ITA / teatru / 50min
Acces gratuit
22:00
Piața Habermann
UN CERC CU TALENT
THE SAND ROSE
Torpeza Ritmika
ARG-FRA / circ / 40 min
Acces gratuit
22:15
Piața Mare
LIVE CONCERT
Grimus
ROU / muzică / 1h15min
Acces gratuit
22:30
Piața Huet
PIANUL PLUTITOR & VISE PE PORTATIV
SKY PIANO & DAMA
Cardinali
ITA / muzică / 45min
Acces gratuit
22:45
Piața Habermann
PIZZERIA
RAFLA
Kate & Pasi
FIN / circ / 25min
23:15
Parcare Cazarma 90
FOCURI DE ARTIFICII
FIREWORKS
Evenimente speciale
Fizic
Zidul exterior TNRS
SOFT ESCAPE
Instalație
Ștefan Radu Crețu
ROU / expoziții / 24h
Acces gratuit
Zidul exterior TNRS
ZIARUL ORIZONTAL VOL. 8
THE HORIZONTAL NEWSPAPER, VOL. 8
Dan Perjovschi
ROU / Platforma de Arte Vizuale / 24h
Acces gratuit
Teatrul Național „Radu Stanca”
CERUL DE MAGNEȚI
THE MAGNET SKY
Dan Perjovschi
ROU / Platforma de Arte Vizuale / 24h
Acces gratuit
Piața Mică, Podul Minciunilor
IGNIS
Sculptură textilă
Ida Blazicko
HRV / expoziții / 24h
Acces gratuit
09:00
Muzeul de Artă Contemporană
DE LA CIORAN – TREI ECOURI ARTISTICE LA SCRIERILE LUI CIORAN
FROM CIORAN – THREE ARTISTIC ECHOES TO CIORAN’S WRITINGS
Expoziție de pictură, grafică și tablouri de sticlă
Laurence Bourgeois, Jean-Marc Barrier și Mirela Vasile
FRA-ROU / expoziție / 8h
Biletele se găsesc la intrare
09:00
Muzeul Brukenthal, Palatul de Cartografie
MONUMENTAL – DRAWING INSIDE AND OUT
Expoziție de grafică
Bruno Maria Brandt
ROU / expoziție / 8h
Biletele se găsesc la intrare
09:00
Muzeul de Artă Contemporană
MONUMENTAL – DRAWING INSIDE AND OUT
Expoziție de grafică
Bruno Maria Brandt
ROU / expoziție / 8h
Biletele se găsesc la intrare
09:00
Muzeul Brukenthal
TREI SECOLE BRUKENTHAL, ARTA EUROPEANĂ 1500-1800
THREE CENTURIES OF BRUKENTHAL, EUROPEAN ART 1500-1800
Expoziție de gravură
Colecția av. George Șerban
Expoziție / 8h
Biletele se găsesc la intrare
09:00
Primăria Municipiului Sibiu (Centrul de Informare Turistică)
DESENE ÎN SPATELE SCENEI. STÜRMER – PURCĂRETE
DRAWINGS BEHIND THE STAGE. STÜRMER – PURCĂRETE
Expoziție de desene
Helmut Stürmer & Silviu Purcărete
ROU-FRA-DEU / expoziție / 11h
Acces gratuit
09:00
Muzeul Brukenthal
SALONUL INTERJUDEȚEAN DE ARTE VIZUALE AL FILIALEI UAP ȘI INVITAȚII
Expoziție de pictură, grafică, fotografie, artă decorativă și sculptură
ROU / expoziție / 8h
Biletele se găsesc la intrare
10:00
Filarmonica de Stat (Sala Mică)
CONFERINȚĂ DE PRESĂ FITS
PRESS CONFERENCE FITS
Moderator: Octavian Saiu
conferințe și seminarii / 1h
Eveniment în limbile română și engleză
Traducere în limbile română și engleză
Acces gratuit, în limita locurilor disponibile
10:00
Centrul Cultural Habitus
CHIMONOUL ÎNTÂLNEȘTE IA
THE KIMONO MEETS IA
Expoziție de textile tradiționale de colecție
Iulia Gorneanu & Laura Caraman
ROU / expoziție / 8h
Acces gratuit
10:00
Teatrul Gong
CUVINTE INTRUPATE 2.0. SCENE LA CUTIE. EXTRASE DIN UNIVERSUL DRAMATURGIC AL LUI MATEI VISNIEC
EMBODIED WORDS 2.0. SCENES IN A BOX. EXCERPTS FROM MATEI VISNIEC’S DRAMATURGICAL UNIVERSE
Expoziție de fotografie, arta instalației și muzică
Luana Popa, Dumitru Dinel Teodorescu, Tibor Cari
ROU / expoziție / 12h
Acces gratuit
10:00
Facultatea de Litere și Arte (ULBS)
GENICA ATHANASIOU: MUZĂ ȘI PARTENERĂ A LUI ANTONIN ARTAUD
GENICA ATHANASIOU: MUSE AND PARTNER OF ANTONIN ARTAUD
Expoziție de fotografie
Muzeul Național al Literaturii Române
ROU / expoziție / 12h
Acces gratuit
12:00
Biserica Sf. Treime și Muzeul de icoane pe sticlă Pr. Zosim Oancea, Sibiel
CONSTANTIN NECULA ÎN DIALOG CU IPS LAURENȚIU STREZA, CONSTANTIN CHIRIAC ȘI IOAN AUREL POP
CONSTANTIN NECULA IN DIALOGUE WITH IPS LAURENȚIU STREZA, CONSTANTIN CHIRIAC AND IOAN AUREL POP
ICOANĂ CA SPERANȚĂ A SUFLETULUI
ICON AS HOPE OF THE SOUL
ROU / conferințe și seminarii / 1h
Eveniment în limba română
Acces gratuit, în limita locurilor disponibile
12:00
NO!HAI Ambasada Creativă (Piața Mică, nr. 3)
EYE SB-YOU!
Expoziție de pictură
Alexandru Cînean
ROU / expoziție / 10h
Acces gratuit
13:00
Filarmonica de Stat (Sala Mică)
UN VIRUS PE SCENA LUMII. TEATRU ȘI PANDEMIE 2.0
Coord.: Oltița Cîntec
Editura Timpul, 2020
Invitați: Oltița Cîntec, Andrei Terian, Bobi Pricop, Radu Nica
ROU / carte / 1h
Eveniment în limba română
Acces gratuit, în limita locurilor disponibile
14:00
Centrul Cultural Habitus
ARDOARE
ARDOR
De: Guelan Varela-Luarca
Traducerea de: Miruna Ciocoi-Pop Vecsei
REGIA: BOGDAN SĂRĂTEAN
Eveniment moderat de: Bobi Pricop și Andrei C. Șerban
PHL / spectacole-lectură / 1h30min
Eveniment în limba română
Acces gratuit, în limita locurilor disponibile
16:00
Centrul Cultural Habitus
MICRO-FOLIE SIBIU – HOTSPOT CULTURAL BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
Muzeu digital, realitate virtuală
ROU-FRA / expoziție / 5h
Acces gratuit
Spectacole online
04:00
TALES OF HITAR PETAR
De: Bonyo Lungov, Konstantin Karakostov
REGIA: KONSTANTIN KARAKOSTOV, MARIAN RANGELOV, LYUBOMIR GENCHEV
National Academy for Theatre and Film Arts
BLG / teatru studențesc / 55min
Nerecomandat celor sub 7 ani
Spectacol în limba bulgară, cu traducere în română și engleză
online – înregistrat
Acces gratuit
05:00
PROIECTUL ARDERII TĂCUTE
THE SILENT BURN PROJECT
DE: AKRAM KHAN
Akram Khan Company
GBR / dans / 1h
Spectacol în limba engleză, cu traducere în română
online – înregistrat
Acces gratuit
09:00
ORAȘUL CU FETE SĂRACE
THE TOWN WITH POOR GIRLS
REGIE, SCENARIU ȘI UNIVERS SONOR: RADU AFRIM
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
ROU / teatru / 2h30min
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
online – înregistrat
Bilet: 30 RON
10:00
MICI CRIME CONJUGALE
PARTNERS IN CRIME
De: Eric-Emmanuel Schmitt
UN SPECTACOL DE: MARIANA CĂMĂRĂȘAN, AMALIA FLORINA IORGOIU
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
ROU / teatru / 1h50min
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
online – înregistrat
Bilet: 25 RON
16:00
SCHIMBARE EPOCALĂ
EPOCHAL CHANGE
Vincenzo Allevato
ITA / muzică / 1h
online – în direct
Bilet: 20 RON
16:00
LIVE
De: Thomas Perle
REGIA: BOBI PRICOP
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
ROU / teatru / 1h
Spectacol în limba germană, cu traducere în română și engleză
online – înregistrat
Bilet: 25 RON
17:00
JAPONIA ȘI NAIUL
IN THE JAPANESE GARDEN WHERE CHERRY BLOSSOMS BLOOM
DE: FUMIKO SAKURAOKA
Tokyo College Music
JPN / muzică / 45min
online – înregistrat
Acces gratuit
19:00
MANUAL
UN SPECTACOL DE YU OKAMOTO
TABATHA / Yu OKAMOTO
JPN / dans / 1h
Spectacol în limba engleză, cu traducere în română
online – înregistrat
Bilet: 20 RON
20:00
LIVE
De: Thomas Perle
REGIA: BOBI PRICOP
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
ROU / teatru / 1h
Spectacol în limba germană, cu traducere în română și engleză
online – înregistrat
Bilet: 25 RON
21:00
TOM ȘI JERRY 3.0
TOM AND JERRY 3.0
De: Rick Cleveland
REGIA: FLORIN PIERSIC JR.
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
ROU / teatru / 1h35min
Nerecomandat celor sub 16 ani
Spectacol în limba română, cu traducere în engleză
online – în direct
Bilet: 30 RON
Evenimente speciale
Online
00:30
THERME FORUM: TEATRU ȘI ARHITECTURĂ
THERME FORUM: THEATRE AND ARCHITECTURE
EXPLORAREA VIITORULUI – PARTEA B: CLĂDIREA
EXPLORING THE FUTURE – PART B: THE BUILDING
Invitați: Joshua Ramus, REX; Kai-Uwe Bergmann, BIG; Amanda Levete, AL_A
Moderator: Tateo Nakajima, Arup
USA-GBR / conferințe și seminarii / 1h30min
Eveniment în limba engleză
Traducere în limba română
Acces gratuit
Online înregistrat
03:00
OCTAVIAN SAIU ÎN DIALOG CU VLAD CRISTACHE
OCTAVIAN SAIU IN DIALOGUE WITH VLAD CRISTACHE
ROU / conferințe speciale /
Eveniment în limba română
Traducere în limba engleză
Acces gratuit
Online înregistrat
10:00
SCRIPT ANALYSIS
Andreas Manolikakis
The Actors Studio Drama School
USA / ateliere / 3h
Eveniment în limba engleză
Acces gratuit pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile
Online – în direct
11:00
THERME FORUM: TEATRU ȘI ARHITECTURĂ
THERME FORUM: THEATRE AND ARCHITECTURE
GUVERNANȚĂ
GOVERNANCE
Invitați: Svanhildur Konráðsdóttir, Harpa Concert Hall & Conference Centre; Yvonne Tham, Esplanade – Theatres on the Bay; John Alschuler, HR&A
Moderator: Tateo Nakajima, Arup
ISL-SGP-USA-GBR / conferințe și seminarii / 1h30min
Eveniment în limba engleză
Traducere în limba română
Acces gratuit
Online înregistrat
13:00
THERME FORUM: TEATRU ȘI ARHITECTURĂ
THERME FORUM: THEATRE AND ARCHITECTURE
REZILIENȚĂ: RECONSTRUIREA POST-PANDEMIE
RESILIENCE: BUILDING BACK BETTER AFTER COVID
Invitat: Anthony Sargent, International Cultural Advisor
Moderator: Tateo Nakajima, Arup
GBR / conferințe și seminarii / 1h
Eveniment în limba engleză
Traducere în limba română
Acces gratuit
Online înregistrat
15:00
GEORGE BANU ÎN DIALOG CU KAORI ITO
GEORGE BANU IN DIALOGUE WITH KAORI ITO
ROU-FRA / conferințe speciale / 54min
Eveniment în limba franceză
Traducere în limbile română și engleză
Acces gratuit
Online înregistrat
21:00
GEORGE BANU ÎN DIALOG CU KAORI ITO
GEORGE BANU IN DIALOGUE WITH KAORI ITO
ROU-FRA / conferințe și seminarii / 54min
Eveniment în limba franceză
Traducere în limbile română și engleză
Acces gratuit
Online înregistrat
21:00
THERME FORUM: TEATRU ȘI ARHITECTURĂ
THERME FORUM: THEATRE AND ARCHITECTURE
GUVERNANȚĂ
GOVERNANCE
Invitați: Svanhildur Konráðsdóttir, Harpa Concert Hall & Conference Centre; Yvonne Tham, Esplanade – Theatres on the Bay; John Alschuler, HR&A
Moderator: Tateo Nakajima, Arup
ISL-SGP-USA-GBR / conferințe și seminarii / 1h30min
Eveniment în limba engleză
Traducere în limba română
Acces gratuit
Online înregistrat
23:00
THERME FORUM: TEATRU ȘI ARHITECTURĂ
THERME FORUM: THEATRE AND ARCHITECTURE
REZILIENȚĂ: RECONSTRUIREA POST-PANDEMIE
RESILIENCE: BUILDING BACK BETTER AFTER COVID
Invitat: Anthony Sargent, International Cultural Advisor
Moderator: Tateo Nakajima, Arup
GBR / conferințe și seminarii / 1h
Eveniment în limba engleză
Traducere în limba română
Acces gratuit
Online înregistrat