Astăzi, 14 iulie a.c., cel de-al doilea contingent format din 40 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene prin activități de monitorizare a zonelor cu risc de incendiu din Estul Atenei.
Foto: ISU Sibiu
Modulul II de pompieri români, condus de Prim-Adjunctul Inspectorului Șef de la ISU Sibiu, maior Iancu Andrei, alături de alți 7 pompieri sibieni precum și pompieri din cadrul ISU B-IF, ISU BV, ISU VL, ISU AG, ISU PH, ISU VN, ISU TM și reprezentați ai IGSU și DSU, vor sprijini pompierii greci în provocările pe care le vor înfrunta până pe 1 August 2023.
Foto: ISU Sibiu
În ultimele 15 zile, cei 40 de pompieri, ai primului modul aflat în Grecia, s-au familiarizat cu terenul și condițiile specifice intervențiilor, efectuând patrule în zonele cu risc de incendiu și acordând sprijin omologilor greci. Aceste activități au consolidat capacitățile noastre de reacție și pregătire în cazul producerii unor situații de urgență, care pot pune în pericol viața și bunurile comunităților locale. În paralel, colegii noștri au desfășurat sesiuni de antrenament și pregătire alături de omologii greci, punând în valoare aspectele esențiale ale unei intervenții rapide și eficiente în cazul incendiilor.