Muzeul ASTRA a lansat o campanie umanitară cu scopul de a sprijini copii nevoiaşi din satul Fofeldea, o aşezare izolată din judetul Sibiu, unde locuitorii trăiesc in condiţii precare. Cea mai apropiată localitate este la 5 kilometri distanţă, iar un mijloc de transport care să o lege de Fofeldea nu există. De aceea, mulţi locuitori nu pot face naveta pentru a avea un loc de muncă stabil şi astfel problemele financiare nu întârzie să apară. Implicit şi copii au, la rândul lor, multe, multe lipsuri. Tocmai de aceea, oricine doreşte să sprijine această campanie umanitară, poate să o facă. Campania se va desfăşura în perioada 6-20 aprilie, timp în care la sediul Muzeului ASTRA din Piaţa Mică, nr. 11, se pot strânge rechizite, jucării sau alimente, etc, pentru copiii din această localitate. Toate darurile vor ajunge la micuţii defavorizaţi din Fofeldea în apropierea Sărbătorilor Pascale. Informaţii suplimetare pot fi obţinute la nr. de telefon : 0269/202419 – C.N.M. ASTRA