Ajunul Praznicului Botezului Domnului la Schitul din Staţiunea Păltiniş

Liturghie arhierească la Schitul „Schimbarea la Faţă a Domnului” și „Buna Vestire” din staţiunea Păltiniş, județul Sibiu, în Duminica Dinaintea Botezului Domnului, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Sub protia Înaltpreasfinției Sale, din soborul slujitor au făcut parte Arhim. Valeriu Luca, starețul așezământului monahal, Pr. Diodor Olăreanu, diaconi şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

foto: mitropolia-ardealului.ro

Cu acest prilej, credincioşii din localităţile apropiate de schit, dar şi pelerini veniţi din mai multe părţi alte ţării au participat la Sfânta Liturghie. La finalul Sfintei LiturghiiÎnaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a săvârșit slujba de Sfințire a apei.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a vorbit despre finalitatea extinsă a Aghiasmei Mari.

foto: mitropolia-ardealului.ro

Anul acesta, Botezul Domnului a căzut într-o zi de duminică, iar atunci când ajunul Botezului cade sâmbăta sau duminica, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care s-ar fi săvârșit în ajun, se face în ziua praznicului. La acest praznic al Botezului, în ajun și în ziua de prăznuire, are loc o rânduială specială, unică în felul ei, care se numește Agheasma Mare, adică sfințirea cea mare a apei. Noi avem agheasma mică, pe care o facem la diferite ocazii, ori de câte ori avem nevoie să sfințim ceva facem, dar o singură dată în an, cu ocazia Botezului Domnului, în ziua Praznicului, dar și în ajun, se face această sfințire mare a apei.Cu această agheasmă mare, pe care o primim acum, în ajun de praznic, preoții mergeau la casele oamenilor. Vă voi vorbi despre această rânduială specială și mai ales despre folosul, rostul acestei materii sfințite. Noi știm că apa este un element absolut necesar vieții. Unde nu există apă, nu există viață; de aceea, a rânduit Dumnezeu ca harul, puterea Sa și lucrarea Sa să ni se transmită nouă prin aceste simțuri trupești, pentru că suntem și suflet, și trup. În felul acesta, Dumnezeu Se împărtășește omului, cu lucrările Sale sfințitoare, prin aceste elemente la care toți oamenii au acces. Legătura noastră cu Dumnezeu nu se face doar prin rugăciune, prin cuvânt, prin strigăt către Dumnezeu când suntem în nevoi, ci, pentru ca să primească și trupul și sufletul în mod egal înrâurirea lucrării dumnezeiești a Duhului Sfânt, în cadrul Bisericii există mai multe slujbe sau rânduieli. Sfintele Taine, temelia vieții noastre spirituale, nu sunt însă doar lucrări materiale, văzutesunt lucrări sfințitoare. Taină este și lucrarea sfințitoare care are în vedere și întreg cosmosul, nu doar cele care se împărtășesc omului, ci întregii creații. Aici putem include agheasma mică și agheasma mare, care, în mod virtual,cuprind întreg cosmosul și îmbracă astfel toate viețuitoareletoate ființele create de Dumnezeu, inclusiv casele noastre. Acest lucru este exprimat de fluiditatea apeiNe întrebăm ce se schimbă când o materie se sfințește. Apa rămâne cu aceleași calități ale sale: este inodoră, incolorăare același gust și totuși, efectele sfințitoare se simt în ea. Ce se întâmplă în momentul în care noi sfințim o materie? Noi invocăm Duhul Sfânt cu lucrarea sa sfințitoare, iar materia este chemată la o schimbare a propriei sale finalități. Nu i-a schimbat firea, ci i-a schimbat finalitatea. Agheasma cea mare însăși are o finalitate mult mai largă. Ea nu se consumă odată cu sfințirea ei, ci devine depozit, sursă de sfințenie pentru întreg anul. Pentru noi, ea este o sursă prin care ne împărtășim de sfințenie și de aceea o luăm cu prioritate.”, a spus ierarhul.

foto: mitropolia-ardealului.ro

Arhimandritul Valeriu Luca, starețul așezământului monahal, a mulțumit chiriarhului pentru împreuna slujire.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oferit ordinul „Anastasia Șaguna” doamnei Dr. Gabriela Mathieu, în semn de recunoștință și apreciere pentru sprijinul acordat așezământului monahal.

foto: mitropolia-ardealului.ro

Un important obiectiv turistic din stațiunea Păltiniș îl constituie Schitul Păltiniș, o biserica de lemn ridicată în deceniul al treilea al secolului al XX-lea, unde se află și mormântul filozofului român Constantin Noica, care a trăit între anii 1909 și 1987. Schitul Păltiniș, cu biserica cu hramul „Schimbarea la Față”, este unul dintre cele mai căutate locuri din județul Sibiu. Situată la intrarea în stațiunea Păltiniș, biserica Schitului se află la o altitudine de 1.350 de metri.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura