Un polițist sibian, aflat în timpul liber pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, a observat, în urmă cu câteva seri, un bărbat care a atins în zona intimă o femeie.
Polițistul a intervenit rapid, l-a imobilizat pe bărbat și a solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Secției 1 de Poliție Urbană Sibiu.
Bărbatul a fost identificat în persoana unui sibian în vârstă de 62 de ani, iar în cauză s-a deschis un dosar pentru agresiune sexuală.
La data de 5 mai, în urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii sibianului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției 1 de Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.