Agnita l-a comemorat pe August Treboniu Laurian la 145 de ani de la moarte

Comunitatea din Agnita a adus un omagiu lui August Treboniu Laurian (17 iulie 1810 – 27 februarie 1881), personalitate marcantă a culturii române, la împlinirea a 145 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Profesor, redactor, istoric, filolog, revoluționar pașoptist, deputat, membru și președinte al Academia Română, precum și membru fondator și președinte al ASTRA, Laurian rămâne una dintre figurile esențiale ale construcției identității naționale moderne.

sursa foto: Schiau Gull Alin Ciprian facebook

Evenimentul comemorativ i-a reunit pe reprezentanții administrației locale, cadre didactice și elevii liceului din oraș care poartă numele marelui cărturar. În cadrul ceremoniei, participanții au evocat contribuția lui Laurian la dezvoltarea învățământului românesc și la afirmarea limbii române ca fundament al conștiinței naționale.

Primarul orașului Agnita, Schiau Gull Alin Ciprian, a subliniat că moștenirea lui Laurian depășește granițele unei simple evocări istorice. „Identitatea unei comunități se clădește prin educație, cultură și respect pentru limba română. Laurian a ales să construiască o națiune nu prin forță, ci prin școală — iar generațiile de astăzi sunt dovada că viziunea lui continuă să dea roade”, a transmis edilul.

Un moment aparte al comemorării l-a constituit amintirea scrisorii trimise de Carol I al României soției lui Laurian, la o zi după înmormântare. În mesajul său, domnitorul rememora cu emoție rolul pe care profesorul l-a avut în formarea sa intelectuală: „Nu voi uita niciodată că Laurian a fost acela care m-a învățat principiile scumpei și frumoasei noastre limbi românești”, mărturisind că dascălul i-a deschis și „marea carte a istoriei românești”.

sursa foto: Schiau Gull Alin Ciprian facebook

De asemenea, a fost evocată și mărturia lui Ion Bianu, fost elev al lui Laurian, care povestea despre emoția cu care profesorul privea harta murală intitulată „Dacia”, realizată chiar de el, exprimându-și speranța că generațiile viitoare vor vedea împlinite idealurile unității naționale.

Pentru comunitatea din Agnita, numele lui August Treboniu Laurian reprezintă nu doar o pagină de istorie, ci o responsabilitate asumată: formarea unor tineri curioși, implicați și încrezători în viitorul lor. Primarul a adresat mulțumiri elevilor și cadrelor didactice pentru implicare, precum și domnului Ioan Grunca, președintele fondator al Asociației „August Treboniu Laurian”, pentru contribuția sa la păstrarea vie a memoriei marelui cărturar.

Comemorarea a reconfirmat faptul că idealurile pentru care a luptat August Treboniu Laurian – educația, cultura și unitatea – rămân repere vii pentru prezent și viitor.

sursa foto: Schiau Gull Alin Ciprian facebook