Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă ia măsuri de siguranță în contextul crizei COVID-19

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sibiu nu va mai primi cetățeni în audiență până la data de 31 martie. Măsura se poate prelungi, în funcţie de evoluţia situației.

De asemenea, instituția a impus accesul persoanelor pe rând, cu dezinfectarea corespunzătoare a mâinilor la dozatorul pus la dispoziţie, dar și păstrarea unei distanţe de cel puţin un metru între solicitant şi funcţionarul public de la ghişeu, precum şi între publicul aflat în sediul instituţiei.

„Recomandăm angajatorilor care doresc să depună acte pentru obţinerea facilităţilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor prevăzute de Legea nr. 76/2002- privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, actualizată,să transmită documentele în cauză în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, str. Morilor nr.51 A, cod poştal 550197.

Totodată, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu adresează cetăţenilor rugămintea de a limita, pe cât posibil, deplasarea la sediul instituţiei în această perioadă, iar pentru urgenţe, informaţii, sesizări sau transmiterea documentelor să utilizeze următoarele variante:

–        Poştă: AJOFM SIBIU, str. Morilor nr. 51 A, cod poştal 550197;

–        E-mail: ajofm@sb.anofm.ro;

–        Telefon: 0269-210882;

–        Fax:0269-230089”, informează instituția.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*