AFT Sibiu anunță investiții în digitalizarea instituției

Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu continuă procesul de digitalizare prin implementarea proiectului „DigitalArmyAcademy: Integrarea proceselor educaţionale digitalizate în Academia Forţelor Terestre”. Valoarea totală a proiectului depășește 2.700.000 Euro (13.417.837,86 lei) din fondurile destinate apelului de proiecte „Granturi pentru digitalizarea universităţilor”.

Finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), acest proiect va contribui la  modernizarea infrastructurii educaționale și perfecționarea competenţelor digitale avansate a cadrelor didactice şi studenţilor militari, conform cadrului european pentru competenţe digitale. Principalele obiective ale proiectului sunt dezvoltarea unui centru de date, implementarea de servicii informatice pentru transformarea digitală a proceselor care implică relaţia cu studenţii și modernizarea a zece laboratoare cu echipamente hardware şi software de ultimă generație care să permită utilizarea metodelor inovative digitale de predare-învăţare.

„În contextul  actual, când tranziţia  spre digitalizare trebuie făcută în toate domeniile de activitate, suntem încântaţi să avem oportunitatea de a continua procesul de modernizare a academiei prin implementarea de tehnici şi metode inovative de instruire, respectiv predare și învăţare. O resursă umană cu competenţe digitale corespunzătoare, completată de o infrastructură software şi hardware adecvată ca suport, ne permite formarea şi pregătirea ofițerilor de la baza carierei militare pentru provocările mediului operațional aflat într-o continuă schimbare.”, a declarat Gl.bg. prof.univ.dr.ing. Ghiţă Bârsan, rectorul Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Potrivit Ministerului Educației, proiectele depuse pentru realizarea de investiții în infrastructura digitală și formarea de competențe digitale avansate a 61 de universități de stat și particulare din România vor fi finanțate prin Investiția 16 – Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului, din Planul Național pentru Redresare și Reziliență al României (PNRR), valoarea totală solicitată în interiorul acestui apel fiind de 223 milioane euro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*