În al 14 lea an de activitate, AFO Sibiu, Asociația Filantropică Olivia și-a dezvoltat permanent serviciile sociale și educaționale furnizate.
„Categoriile sociale către care ne-am orientat atenția sunt următoarele: elevii cu rezultate școlare excepționale care primesc burse lunare în bani (care variază între 300-500 lei pe lună), elevii și copiii care provin din medii sociale defovarizate, vârstnicii singuri și cazurile medicale care necesită sprijinul atent al comunității locale. În total, am depășit numărul de 100 de beneficiari care primesc ajutor și susținere lunare din partea Asociației noastre.
Un element care trebuie scos în evidență este faptul că în ultimii 6 ani, AFO Sibiu a avut un partener generos și constant pe care s-a sprijinit activitatea noastră și căruia îi aducem mulțumire și pe această cale. Este vorba despre firma GLS Sibiu, cu care am împărtățit cu succes mottoul nostru: „Incluziune, Solidaritate, Responsbilitate”.
Ce am adus în fața celor care ne-au solicitat sprijinul nostru, în urma acestui parteneriat? Mulțumire, zâmbete, speranță, alinare și bucurie!
Aducem mulțumiri și trustului de presă Mesagerul care în acești 14 ani de activitate au fost alături de activitățile și proiecte noastre”, a transmis Teodor Padurean, reprzentantul Asociației Filantropice Olivia (AFO) Sibiu.
Proiectele derulate de AFO Sibiu sunt:
Serviciul social Solidaritate pentru Persoanele Singure, proiect de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu. Proiectul a debutat în ianuarie 2013, și are un număr de 20 de beneficiari în 2025. Criterii de selecție: persoane singure, persoane cu handicap, cu statul de pensionar, cu venituri sub 1000 lei/lună. Servicii oferite: îngrijire, comunicare, socializare, hrană, sistem alarmă, asigurarea igienei, reintegrare si cooperare comunitară. ,
Serviciul social Incluziune, Solidaritate, Independenţă, proiect de susținere destinat copiilor școlari, în risc de abandon școlar sau familial. Proiectul a debutat în ianuarie 2013 și are 45 de beneficiari. Criterii de selecție: copii școlari sau prșcolari, care vor să continue școala și ai căror părinți au venituri foarte mici (sub 50 euro/mf). Servicii acordate: lunar kit alimentar, produse de igienă, rechizite, consiliere școlara, logopedie, etc
Serviciul social ABC-ul copiilor, proiect de susținere destinat copiilor cu deficiență de limbaj. Proiectul a debutat în septembrie 2013 și are 20 de beneficiari. Criterii de selecție: copii școlari sau preșcolari cu deficiență de limbaj, cu probleme de comportament.
Proiectul educațional Elevi de nota 10, proiect de susținere destinat copiilor cu rezultate școlare foarte bune. A debutat în ianuarie 2019 și are 5 beneficiari. Criterii de selecție: elevi sau preșcolari cu rezultate școlare foarte bune și care provin din familii care se confruntă cu dificultăți materiale
Asociația AFO Sibiu a fost înființată în noiembrie 2012, de către 3 persoane fizice din Sibiu.