Un nou Hackathon va fi organizat la Sibiu de Innovation Labs, cel mai important program de pre-acceleare și mentorat pentru startup-uri tehnologice.
În cadrul acestuia pot lua naștere afacerile inovatoare ale viitorului. Evenimentul va avea loc în zilele de 9 și 10 martie, începând cu ora 9.00, în Complexul Studențesc Parc – LEARN Hub ULBS, Bd. Victoriei nr. 31.
„Este cea mai mare competiție dedicată startup-urilor tech, iar tinerii pasionați de inovație și de antreprenoriat sunt invitați să-și prezinte ideile în fața unui juriu format din profesioniști de renume din domeniul IT și din lumea afacerilor”, a declarat Adrian Ungureanu, din partea organizatorilor.
Innovation Labs 2019 urmărește șapte direcții de dezvoltare: Agriculture, Cyber–Security, Fintech, Health & Lifestyle, Retail, Smart Cities și Smart Mobility. Tinerii pornesc de la o idee pe care o rafinează în cadrul programului de mentorat și o transformă treptat într–un prototip viabil și persuasiv, cu aplicații în piață.