Directorul general al Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, a participat online, ieri, în calitate de membru la reuniunea boardului mondial al Consiliului Internațional al Aeroporturilor (ACI), organizație care reprezintă aeroporturile din 176 țări ale lumii.
Agenda discuțiilor a fost dominată de actuala criză pe care o traversează industria ca urmare a epidemiei de COVID-19 și măsurile care vor trebui luate pentru relansarea activității.
Estimările organizației arată că semne de revigorare ar putea apărea de-abia începând cu al treilea trimestru al anului curent, iar despre o relansare înspre nivelurile de dinaintea începerii crizei de-abia începând cu al doilea semestru al anului 2021.
În aceste condiții, calculele hârtiei arată că aeroporturile europene vor pierde în medie în acest an 42% din pasageri și 35% din venituri, cifre oarecum în același registru înregistrând și aeroporturile de pe celelalte continente.
„Deși impresionante ca anvergură, este de așteptat că pierderile menționate nu se vor distribui uniform la nivelul fiecărui aeroport din regiune și că aeroporturile mici și mijlocii vor fi cele mai afectate. Este de asemenea, de așteptat ca traficul intern să se refacă mai repede decât traficul extern. Față de situația creată, în cadrul ședinței au fost trecute în revistă măsurile luate până acum de autorități pentru susținerea industriei aviației. Măsurile luate până acum de autoritățile naționale merg de la acordarea de asistență financiară directă pentru aeroporturi (SUA, Singapore, Hong Kong, Noua Zeelandă etc.) la facilități fiscale sub forma scutirii sau reducerii taxelor datorate statului de către aeroporturi (Canada, Brazilia și alte țări latino-americane) sau facilități pentru amânarea plății ratelor și a altor obligații financiare curente. Cu toate acestea, la nivelul continentului european, după cum nici în Marea Britanie, nu au fost luate încă măsuri de susținere care să vizeze direct aeroporturile, ci doar o serie de măsuri indirecte de care ar putea beneficia și acestea – relaxarea regulilor cu privire la ajutoarele de stat, susținerea angajaților intrați în șomaj tehnic, facilitarea unor întârzieri la plata ratelor și a taxelor datorate etc.” – se arată într-un comunicat al aeroportului.
Față de situația creată ACI Europe a prezentat în cadrul ședinței un document de poziție pentru susținerea industriei aviației în Europa, care a fost convenit în prealabil cu toți marii stakeholderi de la nivel european – Airlines for Europe (A4E), Airline Catering Association (ACA), Airports Council International (ACI EUROPE), Airport Services Association (ASA), The European Travel Agents’ and Tour Operators’ Associations (ECTAA), European Regions Airline Association (ERA), EU Travel Tech (EUTT) și European Travel Retail Confederation (ETRC). Prin acest document se solicită Comisiei Europene și celorlalte instituții ale UE să întreprindă demersuri pe lângă statele membre pentru a susține industria aviației în fața crizei de lichidități care se prefigurează și acordarea de sprijin financiar pe termen scurt. În plus, se solicită un plan de măsuri pe termen mediu și lung pentru redresarea acestei industrii.
În cadrul ședinței a fost adoptată o rezoluție prin care dincolo de demersurile care vor fi întreprinse pe lângă statele membre s-a decis să se intervină pe lângă o serie de organizații internaționale cum ar fi Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO), World Economic Forum (WEF) etc. pentru a acorda aeroporturilor asistența de care au nevoie pe termen scurt și a susține redresarea acestora pe termen mediu și lung.