Aeroportul din Sibiu a solicitat două termo-scanere în eventualitatea în care vor sosi pasageri infectați cu coronavirus

Aeroportul Internaţional din Sibiu a solicitat Ministerului Transporturilor două termo-scanere, în condiţiile în care aici ar putea ateriza, dacă condiţiile meteo sunt nefavorabile, aeronave cu români din Italia, care în mod normal ajung la Cluj sau Timişoara.

„Precizăm faptul că în 10 februarie Ministerul Transporturilor a solicitat Aeroportului Internaţional Sibiu necesarul de termo-scanere. Astfel, necesarul estimat este de două bucăţi care vor fi achiziţionate la nivel centralizat”, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al aeroportului, Alexandra Păcurar, citată de Agerpres.

La Sibiu ar putea ateriza aeronave cu români care vin din Italia, ţară în care s-a decretat stare de urgenţă din cauza coronavirusului.

„Având în vedere că suntem în sezonul de iarnă şi din experienţa pe care aeroportul o are în acest sezon, că atunci când apar fenomene de vizibilitate redusă, adică de ceaţă pe aeroporturile din Transilvania, în speţă ar fi vorba de Cluj şi Timişoara, aeroportul din Sibiu este aeroport de rezervă şi ţinând cont de faptul că de pe cele două aeroporturi pe care le-am precizat anterior există legături cu nordul Italiei, există posibilitatea ca, la un moment dat, o aeronavă cu pasageri să aterizeze pe aeroportul nostru”, a explicat directorul Aeroportului Internaţional din Sibiu, Marius Gârdea, pentru Agerpres.

Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia că guvernul italian a decretat starea de urgenţă în urma riscului sanitar produs de apariţia unor noi cazuri de infecţie cu COVID-19 (coronavirus), concentrate îndeosebi în regiunile Lombardia şi Veneto.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*