Căldura i-a scos pe sibieni la plimbare. Peste 7.600 de sibieni şi turişti au vizitat de sărbători cel mai mare muzeu în aer liber din România – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, majoritatea asistând la slujba de Înviere.
De Paşti, sibienii au preferat plimbările în aer liber şi au mers în Dumbravă. „Peste 6.000 de vizitatori au asistat în acest an la slujba de Înviere organizată la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, cu o mie mai mulţi faţă de anul trecut. Ceremonialul religios a fost susţinut la Biserica din Bezded, un monument construit 100% din lemn, datat în anul 1759. Aici, credincioşii au cântat în cor «Hristos a înviat din morţi» şi au luat lumina la miezul nopţii. În noaptea de Înviere, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a fost deschis şi iluminat de la ora 23.00 şi a rămas aşa până la finalul slujbei religioase”, a explicat Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al CNM ASTRA. Luni, alţi 1.610 vizitatori s-au plimbat pe aleile Muzeului în aer liber din Sibiu, singurul muzeu deschis publicului în perioada Paştilor.
„Priză“ la asiatici
Un număr tot mai mare de turişti străini, chiar și de pe alte continente, preferă să viziteze Sibiul cu ocazia sărbătorilor pascale. Cu un lac uriaș şi peste 10 km de alei, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului este recunoscut ca cel mai mare muzeu de acest fel din România. Aici, turiştii se pot plimba fie cu barca pe lac, fie cu trăsura printre gospodăriile tradiţionale aduse aici din satele din toată ţara.
Vizite la Zoo
Şi Grădina Zoologică a fost unul dintre obiectivele preferate de sibieni, cu ocazia sărbătorilor pascale. Peste 11.700 de sibieni şi turişti au vizitat de Paşti cea mai veche grădină zoologică din ţară, cea din pădurea Dumbrava. Dacă vineri, 889 de vizitatori s-au plimbat pe aleile Grădinii Zoologice, luni, 6.140 au ales să vadă animalele de la Zoo Sibiu. Sâmbătă şi duminică, în total 4.706 vizitatori au trecut pragul parcului Zoo din Dumbrava Sibiului. Luni a fost printre cele mai aglomerate zile la Zoo Sibiu, după ce duminică fuseseră 3.927 vizitatori. Anul acesta, de Paşti, Grădina Zoologică din Sibiu a fost vizitată de aproape jumătate din totalul celor care au fost în luna aprilie a anului trecut. „În întreg anul 2014 au vizitat Zoo Sibiu aproape 225.000 de persoane. În luna aprilie 2014 s-au înregistrat aproximativ 24.000 de vizitatori”, a precizat Mirela Gligore, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Sibiu. La Zoo, periodic sunt aduse animale noi sau se nasc altele în captivitate. În luna martie au fost cumpărate trei broaşte ţestoase din specia Chelydra şi s-a născut primul pui de maimuţă, în captivitate, la Sibiu. La sfârşitul lunii ianuarie, încă doi reni şi-au găsit adăpost la Sibiu.
„Aproximativ 30% din totalul vizitatorilor sunt turişti străini. Majoritatea turiştilor provin din ţările nordice, Germania, SUA, dar observăm o tendinţă de creştere a numărului de turişti asiatici, îndeosebi din Japonia şi Thailanda.”