„Enunțul făcut de către primarul orașului Tălmaciu, Ioan Oancea, deunăzi, privind accesarea de către Primărie a unor fonduri nerambursabile pentru reabilitarea clădirilor publice din orașul nostru și câștigarea proiectului finanțat din surse externe nerambursabile (PNRR), acela de a asigura supravegherea 24 din 24 de ore a orașului, prin implementarea unui sistem de management al traficului, mi-a lăsat un gust amar. Mă întreb dacă știe oare domnul primar care sunt realmente prioritățile și nevoile acestui oraș!?
Suntem membrii Uniunii Europene începând cu 01.01.2007, deci de peste 16 ani. În tot acest timp, autoritățile locale au tratat atragerea fondurilor europene cu indiferență. A fost atrasă doar o finanțare pentru Centrul de Informare Turistică, iar în ultimii doi ani s-a reușit accesarea a încă două fonduri în valoare de 2 milioane euro, ,,fonduri ce se vor folosi pentru reabilitarea clădirilor publice, dar și pentru suprevegherea 24 din 24 de ore a orașului nostru prin implementarea unui sistem de management al traficului, camere panoramice, drone inspecție trafic, sisteme de energie proprie, infrastructură rețea wirless și mentenanță”, așa cum a scris primarul din Tălmaciu, pe pagina de Facebook.
Acestea să fie prioritățile imediate? Sau realizarea unui Centru medical, a unei Creșe cu program prelungit, ori asfaltarea străzilor, dar și reabilitarea zidurilor și podețelor din Tălmăcel, finalizarea lucrărilor edilitare din cartierul Armeni sau reabilitarea străzilor din Talmaciu care nu au beneficiat de refacere?!
Oare această echipă a administrației locale nu a găsit nicio modalitate sau tip de fond european pentru aceste obiective?
Menționez că din data de 15 Decembrie 2022, deschisă fiind circulația pe lotul 1 al autostrăzii Sibiu-Pitești, tranzitul autovehiculelor prin orașul nostru a scăzut cu mai bine de 50 la sută. Prin urmare, întreb la ce mai folosește acest sistem de management al traficului? Orașul Tălmaciu are deja în folosință un sistem de monitorizare video, care are capacități foarte bune, dar care este neexploatat la adevărata sa valoare. Cu acest sistem se pot detecta atât vehiculele care tranzitează localitatea, cât și persoanele certate cu legea care vandalizează acest oraș, persoane care până în acest moment, au rămas nepedepsite din caauze necunoscute mie.
Talmaciu are nevoie de fonduri pentru dezvoltare, primordiale fiind sănătatea și educația, fără de care acest oraș moare.
E nevoie de soluții pentru atragerea marilor investitori, ținând cont că avem cea mai bună amplasare posibilă, în curând vom beneficia de intersectarea a două dintre cele mai importante autostrăzi.
Sunt zvonuri că începând cu luna iunie a acestui an, singura Bancă din acest oraș își va suspenda activitatea. Domnule primar, ce demersuri ați inițiat pentru păstrarea acestui serviciu bancar?
Încotro se îndreaptă orașul Tălmaciu?” – Adrian GICĂ – președinte Forța Dreptei Tălmaciu.