Adrian Bibu, consilier local și administratorul public al județului Sibiu, a fost, la începutul acestui an într-o expediție de trei săptămâni în Antarctica.
Foto: Facebook Adrian Bibu
Adrian Bibu a fost de aord să stea de vorbă cu reporterul Mesagerul de Sibiu pentru a dezvălui cititorilor noștri câte ceva din măreția acestei zone încremenite în gheață.
Un vis mai vechi, devenit realitate
Adrian Bibu mărturisește că s-a gândit de mulți ani să exploreze această zonă mai puțin cunoscută de europenii de rând, dar că totul s-a concretizat anul trecut atunci când a fost pe Kilimandjaro.
Foto: Facebook Adrian Bibu
„Mă gâdesc de mult la această expediție, dar anul trecut, în expediția de pe Kilimandjaro am întâlnit un sibian, Dan Tarcea, fotograf de meserie care mi-a spus că la începutul acestui an va merge în Antarctica și mi-a propus să merg și eu cu el, așa a început totul” a spus Adrian Bibu pentru Mesagerul de Sibiu.
Un drum de la Sibiu până la „capătul lumii”
Cei doi aventurieri au plecat în 1 ianuarie anul acesta. După un zbor lung, cu multe schimburi de avioane, au ajuns la Ushuaia, în Argentina, în ținutul „Țării de Foc”, sau, cum i se mai spune, „capătul lumii”. De acolo s-au îmbarcat pe un vas la bordul căruia se aflau profesori, oameni de știință și cercetători și au pornit spre insulele Faukland.
Adrian Bibu a rămas impresionat de fauna de pe aceste insule.
Foto: Facebook Adrian Bibu
„Am avut ocazia aici să vedem vestiții pinguini Magellan, și rezervații întregi de albatroși roiali. Credeți-mă că este de-a dreptul impresionant” ne-a mărturisit Adrian Bibu.
De pe insulele Faukland au mers spre Georgia de Sud, un loc protejat datorită numeroaselor specii de foci și de pinguini care trăiesc aici.
Foto: Facebook Adrian Bibu
Din Georgia de Sud, Adrian Bibu și Dan Tarcea s-au îndreptat spre Antarctica unde au făcut trekking, urmărind traseul navei Belgica pe care a călătorit naturalistul român Emil Racoviță.
„De fapt acesta a fost și scopul expediției să refacem traseul pe care a călătorit în Antarctica Emil Racoviță, marele naturalist român care a studiat această zonă a globului” spune Adrian Bibu.
Foto: Facebook Adrian Bibu
„Fauna și flora Antarcticii îți taie respirația”
Cei doi sibieni au rămas impresionați de ceea ce au văzut în Antarctica din punct de vedere al florei și faunei.
„Am văzut în Antarctica balene, orci, ghețari, iceberguri. E impresionant, gândiți-vă că gheața care acoperă continentul antarctic are nu mai puțin de 4000 de metri grosime” ne-a povestit Adrian Bibu.
„Cel mai mult m-au impresionat balenele care sunt niște mamifere foarte nobile, le-aș spune, dar și albatroșii imenși, unii cu o anvergură a aripilor de până la 350 de metri. Este de-a dreptul impresionant și copleșitor” a adăugat Bibu.
Tot în Antarctica au admirat și vârful Vilson, de 4892 de metri, cel mai înalt de pe continentul antarctic, vârf pe care, Adrian Bibu ne-a mărturisit că vrea să îl escaladeze într-o zi.
Vârful Vinson face parte din grupul „Cele șapte vârfuri”, grup în care sunt încadrate cele mai înalte vârfuri de pe cele șapte continente.
Antarctica este mai mare decât Europa
Cei doi nu au ajuns la Polul Sud, în primul rând datorită distanței foarte mari.
Foto: Facebook Adrian Bibu
„Ca să fi ajuns la Polul Sud trebuia să străbatem aproximativ distanța care separă Roma de Moscova. Antarctica este foarte mare, mai mare decât Europa. De altfel nici Emil Racoviță nu a ajuns la Polul Sud. Dar cine știe, poate într-o zi voi ajunge și acolo” ne-a spus Adrian Bibu.
Planuri de viitor. Aconcagua și Vilson
Adrian Bibu spune că vrea să continue expedițiile inedite. Anul viitor, tot împreună cu Dan Tarcea și-a propus să urce pe Aconcagua, muntele de 6960 de metri din Argentina, iar peste doi ani să revină în Antarctica pentru a escalada vârful Vilson.
„Am hotărât împreună cu Dan Tarcea ca anul viitor să mergem să urcăm pe Aconcagua, în Argentina, iar peste doi ani să revenim în Antarctica și să cucerim și vârful Vilson. Sper să reușim, nu vreau să spun mai multe, sper doar să fim sănătoși pentru că atunci cu siguranță vom reuși” a încheiat Adrian Bibu.
Cezar Budescu