Adrian Bibu despre centura Sud și trenul periurban: „Când vom înțelege că problemele vecinilor sunt și ale noastre lucrurile se vor mișca!” (P.E.)

Candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Sibiu, Adrian Bibu, susține că Centura Sud (Varianta Ocolitoare Sibiu-Sud) și Trenul periurban sunt finanțabile, iar Guvernul României a dat acum ocazia autorităților locale de a-și asuma direct obiective majore, așadar nu mai există scuze pentru evitarea marilor proiecte.

“Lipsa de acțiune a Sibiului în raport cu vecinii a cultivat ideea că ceea ce se întâmplă la Cisnădie sau la Șelimbăr nu e problema municipiului Sibiu, că suntem – probabil – prea mari pentru a face vreun pas înspre ei. În atâția ani de când  are loc expansiunea urbanistică în cele două comunități de lânga Sibiu se puteau găsi nenumărate căi de a ajuta oamenii și de a crea condiții, COMUNE, pentru dezvoltare armonioasă pe termen lung. Suntem în situația unei interacțiuni aproape egală cu zero. Ba chiar suntem în situația rușinoasă (ca să nu spun altfel) în care nici măcar minimul de obligații asumate nu au fost îndeplinite. Primăria Sibiu s-a angajat sa creeze împreună cu Selimbarul noi cai de legatura. Realitatea din teren ne  arata cum Șelimbărul și-a realizat partea sa de lucrări, iar Sibiul nu. Edificatoare este Rampa Ștefan cel Mare unde jumătatea Șelimbărului este gata, iar partea Sibiului este la nivel de drum de țară” – spune Adrian Bibu.

Candidatul liberal afirmă că, cel mai probabil, situația era la fel și în cazul Centurii Sud dacă nu acționa Consiliul Județean Sibiu.

“Lipsa de curaj și lipsa de viziune sunt cele mai mari păcate ale unei administrații. Din aceste motive orașele vor ramane cenușii sau vor ajunge cenușii după ce la un moment dat au cunoscut perioade înfloritoare. Tipul de abordare de până acum mă îngrijorează și mă face să cred dacă nu își asumă Consiliul Județean Sibiu Centura Sud, în acest moment eram la zero și cu acest proiect. Iar acest moment este cum nu se poate mai important, Guvernul dând acum posibilitatea autorităților să-și asume proiecte mari în mod direct, deci Centura Sud putem să o facem. La fel, putem face Trenul periurban. Ambele sunt finanțabile pe Programul Operațional Infrastructura Mare, cu accesare directă.

Daniela Cîmpean și-a asumat realizarea consultărilor  publice şi a aprobat studiul de pre-fezabilitate pentru Centura Sud. Primarul Sibiului are la rândul său datoria de a fi mai mult decât un spectator, trebuie să fie nucleul acestei acțiuni fiindcă municipiul este primul beneficiar al centurii”- susține Bibu.

Problemele de trafic, din Sibiu, consideră liberalul, se pot rezolva prin acțiuni comune cu vecinii, prin proiecte care să anticipeze viitoarele posibile aglomerări, prin eliminarea mașinilor parcate pe carosabil prin construirea de parkinguri, prin încurajarea transportului public și prin descurajarea utilizarii autoturismelor personale în anumite zone.

“Ca să rezolvam problemele de trafic, între altele, trebuie să vedem de unde vine traficul, care sunt zonele care produc aglomerația. Apoi trebuie creat un program de acțiune așa cum au făcut alții în această parte a țării. Fiindcă, da, la alții se poate!  Deci trebuie să se poată și la noi” spune Bibu.

Liberalul consideră că șansa Sibiului de a demonstra eficiență este munca în comun a administrațiilor locale.

“Avem un Consiliu Județean care a demonstrat că își asumă proiecte majore, avem comunități lângă noi care au arătat că își respectă angajamentele. Mai trebuie ca Sibiul să aibă curaj și viziune”- spune Bibu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*