Administrație în pas de MELC. Mai bine de jumătate din sesizări, rămase nesoluționate

Peste 2.600 de sesizări a procesat Primăria Sibiu în cele șase luni de când aplicația oficială Sibiu City App oferă facilitatea „Raportări incidente“. Dincolo de tonul optimist al comunicatului de presă, cifrele arată că peste jumătate dintre plângeri nu și-au găsit, deocamdată, soluția. Iată care sunt motivele!

Modulul destinat raportării incidentelor din oraș prin aplicația mobilă a fost lansat la începutul lunii ianuarie 2018. Până la jumătatea lunii iunie, sibienii au formulat și transmis un număr de 2.649 sesizări, potrivit unui bilanț dat publicității astăzi de biroul de presă al Primăriei. Cele mai multe jalbe au făcut referire la probleme legate de străzi, iluminat stradal, mașini parcate neregulamentar sau abandonate pe domeniul public, probleme legate de ordinea și liniștea publică și de salubrizare.

Din totalul sesizărilor, 97 la sută au primit răspuns până la data realizării statisticii. 44 la sută au fost rezolvate prin intervenție imediată. „Acest stadiu al solicitării înseamnă că sesizarea a semnalat o problemă care a putut fi rezolvată cu o acțiune simplă, cum ar fi: schimbarea unui bec, salubrizarea unei platforme de colectare a deșeurilor, ridicarea unei mașini parcate neregulamentar etc.“, menționează Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu. 53 la sută au fost marcate „se va soluționa în viitor“, ceea ce, potrivit sursei citate, nu înseamnă o amânare. „Acest tip de sesizări se referă la probleme a căror rezolvare nu poate fi imediată, ci necesită lucrări mai ample de investiții pentru care sunt necesare proceduri de achiziție, demersuri mai lungi de planificare și bugetare sau necesită coordonarea cu alte lucrări din zona respectivă. Sesizarea sau propunerea este în continuare procesată în Primărie, în vederea efectuării lucrărilor sau luării măsurii care se impun pentru soluționare. În momentul în care contractul este semnat sau comanda este emisă și încep lucrările, cetățeanul va primi această informație prin modulul aplicației Sibiu City App“, a precizat Gligore. 2 la sută dintre sesizări se aflau încă în lucru la departamentul specializat, iar 1 la sută erau proaspăt primite și se aflau în așteptarea unui răspuns la data realizării statisticii.

Timp mediu de răspuns – 15 minute

Conform statisticilor de pe platforma aplicației, de la primirea sesizării și până la transmiterea unui prim răspuns către cetățean trec, în medie, 15 minute. „Acest modul își atinge astfel scopul declarat, acela de a scurta timpul de răspuns la petițiile adresate de cetățeni și de a eficientiza comunicarea dintre administrația locală și cetățean“, a subliniat reprezentanta municipalității.

Sibiu City App este un produs al Primăriei municipiului Sibiu, realizat de firma Eventya. Utilizatorii de Android sau iPhone pot descărca aplicația gratuit, din Google Play sau App Store. Pe lângă modulul destinat raportării incidentelor, în aplicație se găsesc informații legate de obiective turistice, evenimente care au loc în oraș, unități de cazare și masă, harta locurilor de parcare și informații despre traseele de transport public.

Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*