Administrația locală în secolul XXI. Ce aplicații electronice oferă Primăria Sibiu?

Municipalitatea sibiană a pus la dispoziția cetățenilor mai multe instrumente digitale care ar trebui să le vină în ajutor.

“Serviciile Primăriei Sibiu trebuie să se apropie de cetățean și din acest motiv am implementat mai multe aplicații electronice care să simplifice această relație și să facă serviciile publice mai accesibile. Continuăm acest demers cu proiectul SALT Sibiu aflat în desfășurare, prin care vom crea o platformă unitară pentru plata tuturor serviciilor prestate de administrație, o arhivă electronică pentru accesul la documentele deja emise și un terminal self-service pentru simplificarea depunerii documentelor de către cetățeni”, a declarat primarul Astrid Fodor.

APLICAȚII GRATUITE PENTRU MOBIL

  • SIBIU CITY APP, disponibilă din 2013. Aceasta oferă informații despre obiectivele de interes turistic ale Sibiului, evenimente culturale, restaurante, hoteluri, baruri, trasee de transport public și parcări. În aplicație veți găsi un modul de RAPORTĂRI INCIDENTE care poate fi utilizat pentru a sesiza administrația cu privire la salubrizarea orașului, starea străzilor, defecțiuni ale iluminatului public etc.
  • PARCARE SIBIU, disponibilă din decembrie 2018. Sibienii și oaspeții orașului pot achita taxa de parcare sau pot solicita un abonament de parcare electronic. Aplicația oferă posibilitatea de a plăti prin card bancar, prin SMS (direct din aplicație) și prin credit preplătit care poate fi încărcat de utilizator, din aplicație, cu card bancar.
  • ZOO SIBIU a pus la dispoziția vizitatorilor începând din iulie 2016 o aplicație mobilă gratuită, un ghid virtual al celei mai vechi grădini zoologice din țară, care folosește tehnologia beacon pentru a oferi vizitatorilor informații despre animale atunci când se apropie de adăposturile lor.
  • TEATRUL GONG SIBIU – aplicația electronică pentru Teatrul pentru copii și tineret Gong.

PLATFORMA E-ADMINISTRAȚIE PE www.sibiu.ro

Înființată în 2011, această platformă a fost prima de acest gen aparținând unei primării din România. Prin intermediul său, sibienii au acces mult mai ușor la:

  • plata taxelor și impozitelor locale în format electronic, inclusiv plata XPress care nu necesită crearea unui cont și face plata foarte ușoară prin utilizarea codului de bare de pe deciziile de impunere primite acasă.
  • formularul online pentru certificatul fiscal, plata taxei pentru acesta și emiterea sa electronică
  • completarea online a documentelor pentru abonamentele de parcare și ocuparea domeniului public, precum și plata electronică, direct pe platformă
  • depunerea de petiții și înscrieri în audiență la conducerea Primăriei
  • formulare online, informații referitoare la acte necesare, hotărâri ale Consiliului Local

 

PROGRAMĂRI ONLINE pe www.sibiu.ro

LA EVIDENȚA PERSOANEI

  • Programarea pentru depunerea documentelor pentru cartea de identitate

LA STARE CIVILĂ

  • Programarea pentru înregistrarea nou născuților
  • Programarea pentru oficierea căsătoriei în zilele de sâmbătă, când solicitările sunt foarte numeroase și este necesară ordonarea înscrierii pentru a evita eventuale neplăceri tinerilor
  • Programarea pentru transcrierea diverselor documente de identificare:transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă ale persoanelor care au redobândit cetățenia română și nu au avut niciodată domiciliul în România; transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă din străinătate ale cetățenilor români cu domiciliul în Sibiu și alte proceduri speciale.

PENTRU ÎNMATRICULARE/RADIERE VEHICULE

Prin această aplicație cetățenii se pot programa la ghișeu pentru depunerea actelor în vederea înmatriculării și radierii autovehiculului propriu pentru a evita aglomerația de la ghișee.

PENTRU UTILIZAREA TERENULUI SECUNDAR AL STADIONULUI MUNICIPAL

Aplicația disponibilă din 2017 permite atât rezervarea terenului secundar, cât și plata electronică pentru acest serviciu prin intermediul platformei de e-administrație de pe www.sibiu.ro.

INSTRUMENTE ELECTRONICE DE PLATĂ A TAXELOR ȘI IMPOZITELOR

  • pe portalul e-administrație de pe site-ul www.sibiu.ro, prin crearea unui cont
  • pe portalul www.sibiu.ro, prin PLATA XPRESS, un instrument de plată rapidă care nu necesită crearea unui cont
  • prin portalul ghiseul.ro
  • prin automatele Self Pay disponibile în magazine din oraș cu ajutorul codurilor de bare de pe decizia de impunere
  • la roboțeii din sediile BRD și cele ale Băncii Comerciale, cu ajutorul codurilor de bare de pe decizia de impunere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*