Administrația din Avrig, apreciată de Raluca Turcan

Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, a dat exemplu Primăria orașului Avrig, condusă de liberalul Adrian David, după ce aceasta a organizat o bursă a locurilor de muncă. Turcan a fost însoțită la Avrig de Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu.

O premieră

„Am participat astăzi la Bursa locurilor de muncă de la Avrig, un eveniment inițiat de primarul orașului, Adrian David, și susținut de AJOFM Sibiu. A fost o premieră și am ținut să subliniez asta în fața firmelor participante, a publicului și a presei. Primăriile responsabile înțeleg că rolul lor nu se termină la asfaltări sau alte activități gospodărești, ci trebuie să aibă în vedere, în toată complexitatea sa, binele oamenilor.

Inițiativa Primăriei Avrig a adus în fața locuitorilor peste 160 de locuri de muncă pentru persoane cu sau fără calificări, cu studii sau fără, oferite de companii serioase aflate în continuă dezvoltare. Între ofertanți, și firme beneficiare de finanțări europene pe programe dedicate tinerilor șomeri, pentru al căror sprijin, la inițiativa Ministerului Muncii, Guvernul a adus recent în completare noi măsuri.

Am avut și la Avrig confirmarea faptului că măsurile susținute de Ministerul Muncii și de Guvernul României au fost cele potrivite. Prelungirea ajutorului social șase luni după încadrarea în câmpul muncii, majorarea salariului minim, programele în parteneriat cu Ministerul Educației sunt doar trei de astfel exemple“, a precizat Raluca Turcan.

„Să urmeze acest model“

Liderul PNL Sibiu a îndemnat toate administrațiile să urmeze modelul de la Avrig și le-a promis sprijinul ministerului pe care îl conduce.

„Avrigul are parte de o administrație care înțelege că beneficiile locurilor de muncă bine plătite nu le simt doar salariații, ci și autoritățile. Îndemn administrațiile să urmeze acest model, garantându-le încă o dată reprezentanților acestora implicarea fără rezerve a instituțiilor în subordinea Ministerului Muncii“, a mai spus Turcan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*