La masa marelui ospăţ mai este un loc şi pentru tine! Uşa e încă deschisă.
Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu, adică mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa Fiului Său, iar „cei chemaţi“ care n-au vrut să meargă la cină sunt creştinii cei cuprinşi de vârtejul treburilor, ispitelor, patimilor şi păcatelor lumii acesteia. Evanghelia aceasta, cu adevărat, este parcă Evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi, pentru că niciodată n-au fost nepăsarea şi negrija de Împărăţia lui Dumnezeu, de cele sufleteşti, aşa de mari ca azi.
pr. Iosif TRIFA
Care să fie pricina acestui lucru? Unii zic că „au uitat oamenii datoriile ce le au faţă de cele sufleteşti“. Eu zic că-i alta. Iisus a zis odată: „Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu cu o comoară ascunsă într-o ţarină, şi cine o află îşi vinde tot ce are, ca să cumpere ţarina“ (Matei 13, 44). Cei mai mulţi creştini însă n-au aflat comoara sufletească, darul, puterea şi bucuria ce le dau căutarea şi aflarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi de aceea nu-şi bat capul cu cele sufleteşti.
Comoara
„Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul“, zice Psalmistul, dar puţini au gustat şi au aflat bunătatea sufletească ce este în „Cina Domnului“. Cine a aflat o dată darul, puterea şi bucuria ce o dă „Cina Domnului“ (Sf. Cuminecătură), Jertfa Mântuitorului, aceluia nu-i mai trebuie nicio predică despre „datoriile“ ce le are faţă de suflet. „Toate le socotesc gunoaie, ca să-L dobândesc pe Hristos“, zicea Apostolul Pavel (Filipeni 3, 8). Acesta este credeul celui care a aflat comoara Împărăţiei lui Dumnezeu.
Asemenea unui aluat
Cititorule! Nu cumva să crezi că Evanghelia te-ar mustra, pentru că îţi ai ţarina ta şi boii tăi şi lucrurile tale. Grija sufletului o laşi în urma tuturor afacerilor şi intereselor tale.
Pentru asta te mustră Evanghelia. În mijlocul vieţii şi al frământărilor noastre trebuie să stea „Cina Domnului“, Împărăţia lui Dumnezeu; şi noi n-avem lucrul acesta. Într-o altă pildă, Iisus a zis că Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unui aluat pe care o femeie îl pune într-un vas de făină şi se dospeşte toată făina (Matei 13, 33). Aşa, iubite cititorule, şi grija de suflet trebuie să dospească, să copleşească toate frământările şi alergările noastre.
Grijă la suflet
Poţi pune într-o oală la foc cele mai scumpe mâncăruri, dar dacă nu le sărezi nu-s bune de nimic. Aşa şi averea ta, banii tăi, alergările tale, învăţătura ta trebuie sărate cu sarea grijii şi îngrijirii de cele sufleteşti, căci altcum nu ţi-s bune de nimic.
Chemarea
„Veniţi, că, iată, gata sunt toate!“ – aşa chema sluga Domnului din Evanghelie. O, ce adânc înţeles sufletesc este în aceste vorbe! Aşa ne cheamă şi pe noi Domnul: Veniţi, că toate sunt gata! – ne zice şi nouă Tatăl Ceresc. Totul am făcut pentru viaţa şi mântuirea voastră… Veniţi, că e gata Jertfa Fiului Meu! Veniţi, că v-am iertat prin Jertfa Fiului Meu!
Veniţi, că totul e gata!… ne zice şi Iisus Mântuitorul. Veniţi, căci, iată, am suit Golgota!… Veniţi, că, iată, cuiele au trecut prin mâinile şi picioarele Mele!… Veniţi, că suliţa a străpuns coasta Mea!… Totul e gata, toate am suferit pentru voi şi mântuirea voastră!… Veniţi şi luaţi în dar via¬ţă şi mântuire!…
Strigăt de biruinţă
În clipele când Şi-a dat duhul pe Crucea Golgotei, Mântuitorul a strigat cu glas înalt: „Săvârşitu-s-a!“. Prin acest cuvânt, Mântuitorul spunea că Şi-a împlinit chemarea ce a avut-o în lume. Cuvântul „săvârşitu-s-a“ a fost un strigăt de biruinţă. Mântuitorul biruise toate ispitele şi durerile. Diavolul era biruit. Jertfa era gata.
Cei mai mulţi…
Dar, vai, acest strigăt pentru mulţi va fi un strigăt de pieire în Ziua Judecăţii. O, Scumpul meu Mântuitor! Tu ne-ai lăsat gata Jertfa mântuirii. „Ospăţul Tău este gata… masa e întinsă… toate uşile sunt deschise… din toate părţile s-aude chemarea: „Veniţi, că toate sunt gata!“ (Luca 14, 16-24). Veniţi, că, iată, cuiele au săpat mâinile şi picioarele Mele!…
Veniţi, că suliţa a împuns coasta Mea!… Veniţi, că totul e gata! Însă, vai, cei mai mulţi nu vor să intre şi să guste din Cina mântuirii. Cei mai mulţi îşi sfârşesc viaţa cu pieire sufletească, trăiesc o viaţă cheltuită în zadar. O, ce osândă îi aşteaptă!
La cina mântuirii
„Veniţi, că, iată, gata sunt toate!“ Auzi tu, dragă cititorule, şi asculţi tu această chemare dulce de mântuire? Grăbeşte, dragă frate, grăbeşte să intri la cina mântuirii. La masa marelui ospăţ mai este un loc şi pentru tine! Uşa e încă deschisă. Intră şi tu, dragă suflete, intră numaidecât, intră azi, căci mâine poate fi prea târziu! Se va închide uşa şi tu vei rămâne afară, în pieire veşnică.
Alexandru Macedon şi înţelepţii din Persia
Când purta odinioară Alexandru Macedon războaie să cucerească lumea şi să cuprindă bogăţii, auzise în Persia de nişte filozofi mari ai locurilor de pe acolo. Aducându-i înaintea sa, le zise:
– Cereţi de la mine orice şi vă voi da.
– Să ne dai, împărate, viaţă fără de moarte aici pe pământ! grăiră filozofii.
– Aţi cerut o nebunie, grăi împăratul, căci oare cine dintre oamenii pământului ar putea scăpa de moarte?… Vă credeam nişte filozofi vestiţi, dar acuma văd că sunteţi nişte nebuni…
– Apoi, dacă nimeni nu poate scăpa de moarte, grăiră filozofii, ne luăm voie să te întrebăm că oare şi tu vei muri cândva?
– Asta-i sigur, răspunse împăratul.
– Apoi dacă asta-i sigur, grăiră mai departe filozofii, tu de ce trăieşti aşa ca şi când n-ai muri niciodată?… De ce nu-ţi mai ajung împărăţiile, comorile, averile, prăzile şi bunătăţile pământeşti?…
Împăratul înţelese atunci „nebunia“ filozofilor şi plecă îngândurat.
O, de am înţelege şi noi această istorioară, căci şi noi ştim că vom muri, dar trăim aşa ca şi când n-am muri niciodată!
„Mai aveţi vreme“…
O poveste spune că Scaraoschi, mai-marele dracilor, a ţinut sfat cu diavolii despre cum ar câştiga mai multe suflete printre oameni. În multe feluri au început a se ocoşi diavolii.
Unii ziceau: Să le şoptim oamenilor că nu este Dumnezeu, nici suflet, nici rai, nici iad… Dar Scaraoschi a primit sfatul unui drac care zicea: Să le spunem oamenilor că este Dumnezeu, este rai şi iad, dar să le şoptim mereu: „mai aveţi vreme, oameni buni, pentru acele treburi“…
Şi, de atunci, dracii câştigă cele mai multe suflete, şoptind mereu oamenilor înşelăciunea că pentru cele sufleteşti mai au vreme.
Într-o carte bătrână am aflat această poveste şi am pus-o aici, în cartea aceasta, ca tot omul să înţeleagă şi să priceapă că diavolul e acela care şopteşte mereu oamenilor să-şi tot amâne din an în an grija de suflet şi întoarcerea la Dumnezeu.
Cuvântul Evangheliei | Ev. Luca XIV, 16-24: „ Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare a făcut cină mare şi a poftit pe mulţi; şi a trimis el la ceasul cinei pe slujitorul său să zică celor poftiţi: veniţi, căci totul este acum gata. Dar toţi au început să-şi ceară iertăciune, ca şi cum ar fi fost înţeleşi. Cel dintâi a zis: am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd; te rog să mă ierţi. Un altul a zis: am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc; te rog să mă ierţi. Al treilea a zis: mi-am luat femeie, şi pentru aceasta nu pot veni. Şi, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slujitorului său: ieşi degrabă în pieţele şi uliţele oraşului: şi săracii, şi betegii, şi orbii, şi şchiopii adu-i aici. Şi, întorcându-se, slujitorul a zis: stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit şi tot mai este loc. Atunci stăpânul a zis către slujitor: ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să se umple casa mea. Căci vă spun: nici unul din oamenii aceia care au fost poftiţi nu va gusta din cina mea.“
Rubrică realizată de Dan GREAVU
