”O sole mio”, ”Historia de un amor”, ”Si tu che Amas, ”Ploaia și noi”, ”Ave Maria” și multe alte melodii memorabile au răsunat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Palatul Brukenthal din Avrig, interpretate de vocile inconfundabile ale actriței și cântăreței Olga Balan și sopranei Gabriela Alexandra Florea. Evenimentul a avut loc în cadrul ediției de toamnă a Târgului de Nunți, care s-a desfășurat sâmbătă și duminică la Avrig.
Palatul Brukenthal din Avrig, încântătoarea reședință de vară a baronului Samuel von Brukenthal, a gzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, ediția de toamna a Târgului de Nunți. Gazde ale evenimentului au fost actrița și cântăreața Olga Balan și soprana Gabriela Alexandra Florea, cele care, în cea de-a doua și ultima zi a Târgului, au încântat publicul cu un extraordinar recital care a cuprins melodii memorabile precum ”O sole mio”, ”Historia de un amor”, ”Si tu che Amas, ”Ploaia și noi”, ”Ave Maria”, etc.
Pe de altă parte, în cadrul târgului vizitatorii au putut admira toată gama de produse și servicii indispensabile pentru cei care au decis să-și unească destinele: rochii de mireasa și costume de mire, decorațiuni, aranjamente florale, panouri, arcade, personalizări obiecte (paharele mirilor), verighete și bijuterii, candy bar și fântână de ciocolată, o excepțională selecție de vineri, foto-video, oglinda foto, bar mobil, sonorizare, Dj, lumini, limuzină sau mașină de epocă.