Muzeul ASTRA din Sibiu pregătește pentru lunile decembrie 2025 și ianuarie 2026 o serie de ateliere interactive dedicate elevilor, prin care aceștia pot descoperi tradiții și meșteșuguri din Mărginimea Sibiului.
Primul episod, intitulat „Trăista mea cu povești”, este un atelier interdisciplinar de creativitate și tradiții, potrivit pentru elevii claselor V-VIII. Activitatea, cu o durată de două ore, începe cu o vizită la gospodăria-atelier de prelucrare a straielor vâltorite din Tilișca, unde copiii învață despre meșteșugurile legate de prelucrarea lânii și confecționarea traistei tradiționale.
Inspirându-se din motivele autentice, participanții își creează propria trăistuță: elevii mai mici desenează sau pictează, iar cei mai mari brodează cu ață colorată. Atelierul se desfășoară la Muzeul în aer liber, în Gospodăria atelier de prelucrare a straielor vâltorite din Tilișca și în Sala educațională din Etno Tehno Parc.
Al doilea episod, „Meșteșug pe firul apei”, este destinat elevilor claselor IV-XII și propune o descoperire a sectorului Olărit din Muzeul ASTRA, pornind din expoziția Meșteșug pe firul Apei din zona Etno Tehno Parc.
Participanții sunt conduși să descopere obiecte și unelte specifice meșteșugului olărit prezente în expoziție, după care parcurg un traseu indicat în quest pentru identificarea și localizarea cuptoarelor de ars oale, a tipurilor de vase și a elementelor de decor specifice diverselor zone reprezentate de monumentele din Muzeul în Aer Liber.
Ambele ateliere au o durată de două ore și presupun o taxă de participare de 20 de lei pe elev. Programările se fac la numărul de telefon 0751 166 529, de luni până vineri, în limita locurilor disponibile, între orele 10:00 și 15:00.
Atelierele dezvoltă imaginația, îndemânarea și interesul copiilor pentru patrimoniul cultural, îmbinând educația vizuală, tradițiile și creativitatea.










