Sindicatul Artiștilor Instrumentiști ai Filarmonicii de Stat Sibiu au dat publicității un comunicat în care își exprimă mai multe nemulțumiri față de managementul instituției.
Sindicaliștii reclamă nereguli în activitatea managerului instituției și cer autorităților județene în subordinea cărora se află instituția să întreprindă demersurile necesare pentru creșterea gradului de implementare a măsurilor de integritate la nivelul instituției conform Transparenței Instituționale și a Strategiei Naționale Anticorupție.
Redăm mai jos comunicatul sindicaliștilor din Filarmonica sibiană.
„Sindicatul Artiștilor Instrumentiști al Filarmonicii de Stat Sibiu (SAIFS) se confruntă cu probleme arzătoare în cadrul instituției de cultură subordonate CJ Sibiu.
Cerem autorităților județene prin acest comunicat, să întreprindă demersurile necesare pentru creșterea gradului de implementare a măsurilor de integritate la nivelul instituției conform Transparenței Instituționale și a Strategiei Naționale Anticorupție.
Managerul actual și întreaga conducere a instituției refuza, prin orice mijloace, să aducă la cunoștință Sindicatului informațiile solicitate, în desconsiderarea prevederilor Codului Muncii, Legea nr. 53/ 2003, Legii nr. 367 /2022, precum și în desconsiderarea liberului acces la informațiile de interes public conform Legea 544/2001.
În reală opoziție cu adoptarea de către Consiliul Județean a Planului de Integritate în anul 2017, înregistrat sub nr. 1330/31.01.2017 și având la dispoziție Planul de Integritate din 2022 din care reiese obiectivul nr.1: Creșterea gradului de implementare a măsurilor de integritate la nivelul instituției; managerul actual al Filarmonicii de Stat Sibiu, instituție de cultură subordonată CJ Sibiu, nu a făcut niciun demers în a aduce la cunostinta angajaților declarația privind asumarea unei agende de integritate organizațională. Cu alte cuvinte conducătorul nu ține cont de transparență instituțională, transparența nefiind aplicată conform cu actele normative ale autorității județene și nu este aplicată conform legislației în vigoare.
În lipsa unei practici de transparență instituțională din partea managerului actual privind consultarea și informarea reală a angajaților, luând în mod unilateral deciziile, Sindicatul a fost nevoit, începând din 2020, să apeleze la instanțele judecătorești ieșind în câștig de cauză. A urmat apoi ca managerul se dea pe nedrept Sindicatul în judecată, Sindicatul ieșind câștigător și de această dată.
Deciziile unilaterale luate de managerul actual al Filarmonicii de Stat Sibiu, fără consultare și informare, au adus pagube financiare la bugetul instituției publice. Menționam ca exemplu cazul angajatei care a fost dată afară abuziv și reîncadrată apoi prin hotărâre judecătorească a Curții de apel Alba unde Filarmonica a fost obligată să achite toate salariile angajatei plus despăgubiri și cheltuieli de judecată, în cuantum de aproximativ 90.000 RON. Consecința unei alte decizii abuzive a managerului actual, privind salarizarea angajaților care de asemenea a avut câștig de cauza pentru Sindicat, a costat sute de mii de lei!!
Toate acestea afectează imaginea instituției publice și crează o atmosfera toxică la locul de muncă al angajaților.
În prezent cel mai recent caz similar este cel al unui angajat al filarmonicii care a câștigat concursul de angajare pe perioada nedeterminată, dar i s-a încheiat un contract pe perioada determinată și dupa 36 de luni de activitate fără întrerupere în cadrul instituției, managerul instituției ignoră cererea sa de a trece pe un contract pe perioada nedeterminată, așa cum prevede Codul Muncii. Nerespectând drepturile tânărului muzician de a beneficia de un contract pe perioadă nedeterminată conform legii, tânărul muzician este nevoit și el să caute dreptatea la tribunal” au transmis membrii de sindicat.