Activitate preventivă la Școala „Nicolae Iorga” Sibiu. Polițiștii discută cu părinții despre riscurile online și violența școlară

La invitația Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Sibiu, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au participat la o activitate educativ-preventivă desfășurată în cadrul proiectului derulat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu – „Împreună prindem curaj”.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

Polițiștii au discutat cu părinții și profesorii consilieri școlari prezenți despre importanța colaborării pentru asigurarea unui climat sigur și echilibrat în unitățile de învățământ, subliniind că siguranța copiilor reprezintă o responsabilitate comună.

În cadrul întâlnirii, s-au purtat discuții deschise despre prevenirea violenței în unitățile de învățământ, fiind explicat faptul că violența nu se manifestă doar fizic, aceasta poate însemna și agresiune verbală, excludere din grup, umilire în mediul on-line, glume jignitoare sau filmarea colegilor fără consimțământ, cu scopul de a-i ridiculiza.

foto: Mesagerul de Sibiu

De asemenea, polițiștii au atras atenția asupra riscurilor din mediul on-line, subliniind că expunerea copiilor la conținuturi nepotrivite, acceptarea contactului cu persoane necunoscute sau participarea la „provocări” periculoase pot reprezenta forme de violență și pot avea consecințe grave.

Cu acest prilej, polițiștii au prezentat și proiectul „Setează siguranța copilului tău”, inițiativă menită să ofere părinților instrumente practice pentru protecția copiilor în mediul digital, dar și în viața de zi cu zi. Părinții au primit sfaturi despre construirea unei relații bazate pe incredere, cu propriul copil, astfel încât să le poată fi aproape în orice situație:

  • Ascultați copilul înainte de a-l judeca – el trebuie să simtă că are încredere și se poate confesa fără teamă.

  • Învățați-l ce înseamnă respectul online – orice imagine, filmare sau mesaj distribuit fără acordul său poate avea urmări neplăcute.

  • Stabiliți limite clare și explicați de ce unele „provocări” sau „trenduri” pot fi periculoase.

  • Utilizați aplicații de control parental și discutați deschis despre conținutul accesat online.

„Educația pentru respect și siguranță începe acasă și continuă la școală. Doar prin dialog și colaborare putem construi un mediu sigur pentru copiii noștri.

Activitățile preventive derulate de polițiștii sibieni vor continua și în perioada următoare, în cadrul parteneriatelor educaționale desfășurate la nivelul unităților școlare din județ”, transmite IPJ Sibiu.