Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială și Asociația „Humanitare Hilfe” din cadrul Crucii Roșii Bavaria, filiala Neuburg-Schrobenhausen, Germania, desfășoară o nouă activitate filantropică prin oferirea de ajutoare pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane defavorizate social.
Delegația formată din șapte voluntari de la Crucea Roșie Bavaria, filiala Neuburg-Schrobenhausen, condusă de Anton Gutmann, a fost primită luni, 18 august, de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu reprezentanţii Departamentului de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, doamna Gabriela Răduleț, consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului şi pr. Tiberiu Kiss. Asociația germană „Humanitare Hilfe” a fost reprezentată de dr. Rodica Leporda.
La Sibiu au fost aduse paturi pentru persoane cu deficiențe locomotorii, aparate de oxigen, seringi, cărucioare pentru persoane cu dizabilități, materiale de igienă și dezinfectanți, haine și bănci pentru elevi, care urmează a fi oferite mai multor instituţii din judeţul Sibiu şi beneficiarilor serviciilor de asistenţă socială ale Arhiepiscopiei Sibiului. Paturile de îngrijire a bătrânilor vor ajunge la cămine pentru vârstnici din Sibiu, Sălişte şi Agnita, iar Școala Gimnazială nr. 2 din Sibiu și Şcoala Gimnazială din Brădeni, judeţul Sibiu, vor primi bănci ajustabile și scaunele aferente. Copiii din localitatea Cașolț, judeţul Sibiu, vor primi medicamente, materiale de igienă și dezinfectanți. Îmbrăcăminte pentru femei și copii, precum și încălțăminte pentru bărbați, scaune cu rotile și cârje, rolatoare, materiale de papetărie și didactice pentru școli și grădinițe vor fi distribuite, după necesități, beneficiarilor serviciilor sociale oferite de Arhiepiscopia Sibiului.
„Noi ne implicăm în activităţile de ajutor umanitar începând din 1990. Gândul că-i putem ajuta pe oamenii care sunt în nevoie şi care au diverse probleme ne dă energia necesară pentru că aceasta este o muncă de un an de zile, nu de câteva ore la descărcat şi împărţit. Este o muncă ce înseamnă sute şi sute de ore pentru o echipă care este destul de mare în Germania şi care vine aici pentru distribuţie. Nu am terminat bine această acţiune şi am discutat despre acţiunile viitoare şi aşa se întâmplă de fiecare dată. Încercăm din experienţele anterioare să luăm modele de cum putem organiza cel mai bine aceste acţiuni, suntem cunoscuţi în judeţul nostru pentru ajutoarele pe care le acordăm în România şi lumea este foarte binevoitoare”, a spus dr. Rodica Leporda.
Asociația „Humanitare Hilfe” din cadrul Crucii Roșii Bavaria, filiala Neuburg-Schrobenhausen, Germania, este prezentă în judeţul Sibiu din anul 2007. Reprezentanta asociației, medicul Rodica Leporda, a vizitat mai multe persoane cu dizabilități oferind aparate medicale, îmbrăcăminte și alimente.














