Sâmbătă, 6 decembrie, femeile de la Clubul Oamenilor de Afaceri German organizează un bazar de binefacere.
Vizitatorii vor fi întâmpinaţi cu cafea, prăjituri de casă, muzică şi o tombolă în care fiecare loz va fi câştigător. Evenimentul, aflat la cea de a zecea ediţie, va avea loc între orele 9 și 14 în Aula Colegiului Naţional „Samuel von Brukenthal“ din Piaţa Huet. Fondurile încasate vor fi folosite şi de această dată pentru a sprijini o grădiniţă sibiană. În cadrul acestui proiect au fost incluse, anii trecuţi, grădiniţele 16, 23, 28, 36, 38 din Sibiu.