Acte de vandalism la Vatican. Un român s-a urcat pe altarul principal al Bazilicii Sf. Petru şi a deteriorat mai multe candelabre valoroase

Un român a profanat, vineri, altarul principal al Bazilicii Sfântul Petru. Bărbatul s-a urcat pe atlar și a aruncat ostantativ mai multe candelabre valoroase ce datează din 1865, scrie Monitorul de Cluj.

Sursa foto: X

Românul în vârstă de 40 de ani s-a urcat pe baldachinul sculptat de Gian Lorenzo Bernini.

A călcat pe pânza albă, apoi a aruncat pe jos șase candelabre. Obiectele, produse în 1865, sunt estimate la 30.000 de euro, potrivit Europafm.ro, care citează Corriere della Serra.

Candelabre din Bazilica Sf. Petru, distruse de un român. Bărbatul, cunoscut cu probleme psihice

Turiștii prezenți în Bazilica Sfântul Petru au asistat îngroziți la profanarea lăcașului de cult.

Altarul Bazilicii Sfântului Petru este considerat unul dintre cele mai sfinte elemente ale creștinismului, fiind construit deasupra mormântului Sfântului Petru.

Potrivit presei din Italia, bărbatul este cunoscut cu probleme psihice grave.

„Este vorba de o persoană cu probleme psihice grave, care a fost reținută de Poliția Vaticanului și apoi pusă la dispoziția autorităților italiene”, a declarat pentru ANSA directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura