Medieșeanul Willhelm Schuster s-a împrietenit pe viață cu faimosul Matterhorn – 4478 m, „probabil, unul dintre cei mai frumoși munți din lume“. Cunoscutul alpinist a urcat de 4 ori în 10 zile, în această toamnă, pe vârful râvnit de temerari de pe toată planeta
Matterhorn – 4478 m. Cei mai mulți își permit doar să-l privească în fotografii sau de la terasele din vale, alții, cu bani, îi urmăresc semeția din elicopterele pentru turiști, în timp ce doar câțiva temerari, cu mii de ore de antrenamente în spate, se încumetă să-i simtă vibrația, la pas. Printre cei din urmă, Willhelm Schuster și prietenii săi. Citește povestea celui care a făcut din pasiunea pentru munte un mod de viață!
Îi plac înălțimile atât de mult încât pregătirile pentru a le atinge au devenit un mod de viață. Locul său de relaxare e muntele. Piatra Craiului, Retezat, Crestele Făgărașilor îl țin în formă permanent. Fără să-și propună lucruri mari, a dus steagul României pe McKinley 6.194 m, Aconcagua 6962 m, Kilimanjaro 5.895 m, Elbrus 5.642 m, Mont Blanc 4.810 m. În această toamnă, s-a împrietenit pe viață cu vârful Matterhorn 4478 m, „probabil, unul dintre cei mai frumoși munți din lume“. A urcat de 4 ori în 10 zile, rând pe rând cu câțiva temerari din țară, „prietenii mei“ cum îi numește ori de câte ori vorbește despre ei.
Fără limite
Așadar, pentru Willhelm Schuster din Dupuș (un sat de lângă Mediaș), Willy cum îl cunosc prietenii, pasiunea pentru natură și pentru munte nu are limite. În mai bine de 15 ani, a străbătut mii de kilometri pe creste montane, iar dacă îl asculți cât de pasionat este de ascensiuni, expediții, ture în condiții vitrege, pare abia la început. A urcat pe câteva dintre cele mai cunoscute vârfuri, cam de pe toate continentele. Iar dacă este să vorbim despre România, putem spune fără teama de a greși că munții noștri aproape nu mai prezintă niciun secret pentru el. De la crestele Făgărașilor, la Piatra Craiului sau Retezat, Willy a urcat cam peste tot.
Pasiunea pentru munte
Pasiunea pentru munte a dobândit-o la Mediaș, unde a dat peste Feri Teglaș și un grup extraordinar, la Asociația Dianthus. „Când m-am dus prima dată pe munte, am fost în Piatra Craiului. Și n-aveam echipament deloc. Era prin 2003: «mă duc cu niște prieteni…măi, vino și tu pe munte…» și m-am dus. Erau cei de la Asociația de Turism și Ecologie Dianthus“, rememorează Willy. A făcut apoi ture montane împreună cu ei, i-a plăcut mult, apoi a redescoperit munții în Germania, în 2006, când se afla acolo la muncă. Locuia pe vremea aceea la granița dintre Germania, Austria și Elveția, la poalele munților, iar în timpul liber s-a obișnuit să facă drumeții pe munte împreună cu prietenii.
Proiectul Seven Summits
În anul 2009, hobby-ul său avea să capete amploare. Și-a propus să acopere traseul, celebru printre alpiniști, intitulat Seven Summits. Acest proiect presupune escaladarea celor mai importante vârfuri de pe Terra. Deși nu știa prea multe la acea vreme, s-a documentat și apoi a reușit să cucerească vârfurile Elbrus, Kilimanjaro, Aconcagua și McKinley. „Am auzit și eu de circuitul Seven Summits. De fapt, ar fi vreo două variante. Chiar trei, nu știu. Dacă este Europa, dacă este fără Rusia sau dacă Rusia este în Europa sau nu… sau dacă Australia este continent separat sau face parte din Oceania Pacific. Și atunci ar fi 9 vârfuri în loc de șapte. Am auzit atunci, în 2009, când am fost cu Tulpan (nr – sibianul Teodor Tulpan) și așa a început“, își începe povestea Willy Schuster. Dar circuitul Seven Summits cunoscut de tot pământul ar fi așa
Doi ani „nebuni“
Era așadar luna august a anului 2009 când s-a alăturat expediției organizată de bunul său prieten Teodor Tulpan în Rusia, pentru cucerirea vârfului Elbrus. Imediat cum a escaladat vârful, s-a înfiripat ideea unui al doilea proiect. „Eram în mașină pe drumul de întoarcere, căci așa am fost atunci, cu mașina: ce-ar fi să mergem acum pe Kilimanjaro? Am zis că ar fi bine, chiar dacă din scurt, fiind aclimatizați. Am venit în august, iar în septembrie am urcat pe Kilimanjaro. Bun, care e următorul vârf? Păi dacă știi pe cineva care merge în Aconcagua… Păi vezi că cineva a organizat o expediție și dacă e loc… Am luat legătura cu persoana respectivă și mi-a spus da, se poate, vino cu noi. Și în ianuarie 2010 am urcat pe Aconcagua. Bun, care e următorul vârf? Le luam așa… pas cu pas. Fane spune: «Hai că organizăm o tură până în Alaska.» În 2010. Bun, hai să mergem. El atunci a avut un accident nefericit cu parapanta, dar noi am continuat să mergem, cu doi prieteni, unul chiar de aici, din Sibiu, Vali Popa, și încă un prieten bun, Luci Pinca. Hai măi să vedem ce poate să iasă de aici. Și în 2010 am făcut și celălalt vârf, McKinley”, povestește pe scurt Willhelm Schuster cum a ajuns să cucerească vârf după vârf.
Costuri ridicate
Schuster recunoaște că Seven Summits e încă departe, nu neapărat din cauza dificultății traseelor, cât mai ales a costurilor legate de expediții. „Ar mai fi încă trei vârfuri de urcat, dar alea sunt un pic mai scumpe și nu mi-am mai putut permite să merg. Ar mai fi, din Antarctica, și din Oceanul Pacific, și Everestul – care este cel mai scump, este al treilea pol al planetei”, spune alpinistul, cu o undă de regret în glas.
Acasă și în Alpi
Extrem de activ și mereu cu zâmbetul pe buze, Schuster s-a concentrat în ultimii ani pe crestele Carpaților, dar și pe Alpi. Pe Mont Blanc, cel mai înalt vârf al Europei, Willhelm Schuster se simte „ca acasă“. Prima urcare a făcut-o în anul 2008, singur, iar de atunci a mai urcat pe Mont Blanc de câteva ori. Și totuși, surprinzător sau nu, pentru Willy cel mai greu traseu străbătut până acum e în România. „Am avut ocazia să urc pe niște trasee în premieră pentru mine. Și pentru colegii mei și pentru mine. Prin Piatra Craiului. Eu nu sunt specialist pe cățărare. Dar am zis, hai să facem și traseul acesta. Pentru mine, anul acesta a fost mai greu pe Muchia Bondarului. Un traseu, pentru unii, floare la ureche. Dar pentru mine, cum n-am mai fost pe perete, la cățărat, de vreo 5 ani, din 2016, a fost destul de greu.”, mărturisește alpinistul.
Echipament și aclimatizare
Alpinistul nostru spune că, în orice tură de creastă sau expediție pe vârfuri celebre, echipamentul joacă un rol extrem de important. Iar în ceea ce privește ascensiunea la câteva mii de metri altitudine, aclimatizarea e esențială. „Aconcagua este considerat ca un vârf de 8.000 de metri. Pentru că se află în emisfera sudică și este cel mai mare vârf din afara Asiei. Dacă te aclimatizezi corect, îl urci. Dacă nu, atunci ai slabe șanse să ajungi pe vârf”, arată Willhelm Schuster.
Cu rucsac din 2004
Întrebat dacă alpinismul este un sport/hobby scump, Willy dă din cap a „așa și-așa“. „De exemplu, eu mi-am cumpărat rucsacul în 2004. Și cu acela merg, iată, de 17 ani. Bine, acum se văd semne de uzură. Pe urmă, la fel, prin 2006 mi-am luat piolet și colțari și încă îi folosesc, merg foarte bine. Clar că producătorii de echipament sunt în pas cu moda… dacă acum 10-15 ani ne luam nu știu ce bagaj în spate, acum găsești mâncare deshidratată, pui un pic de apă în ea și gata, nu mai mergi cu conserve și alte minuni. Pe urmă, sacul de dormit are o anumită cantitate, bețele sunt toate bine, bine măsurate, adaptate la ziua de astăzi. Și hamul, casca, bocancii, au câteva sute de grame, dar sunt perfecți pentru 6-7000 de metri. Și atunci te întrebi ce vrei să faci“, explică Willy, cu referire la echipament în funcție de traseul ales.
În funcție de traseu
„Eu, de exemplu, m-am întrebat“, continuă alpinistul. „Am fost în Aconcagua, mi-au înghețat picioarele. Ok, am zis, am nevoie de niște bocanci de calitate. Mi-am luat bocanci și echipament de puf, pentru altitudine. Am stat la -35 de grade Celsius fără probleme. Dar nu mi-am propus să iau echipamentul ăsta și să îl folosesc când și când. L-am luat să îl folosesc și l-am și testat. De exemplu, am fost anul acesta, în 13-14 februarie, pe Moldoveanu. Erau -25 de grade, iar datorită vântului se simțeau -35 de grade. Eu, împreună cu prietenii din Constanța, aveam echipament extrem. Știam ce vrem… L-ai luat, îl folosești. Nu iau echipament pe munte că poate îmi trebuie la ceva. Ai nevoie de bocanci de iarnă, îți iei bocanci. Îi folosești doar pentru iarnă”, explică Willhelm Schuster.
Echipa
Cheia succesului rămâne pregătirea, dar și echipa. Schuster se bucură de oameni minunați în jurul său, „prietenii mei“ cum îi place să le spună de fiecare dată când vorbește despre ei. Crede că este foarte important să ai o echipă pe care să te poți baza și care să poată să se bazeze pe tine. „Nu facem să spun o pregătire deosebită sau că e nevoie de pregătire specială. Important este să ne cunoaștem noi pe noi, membrii din echipă, știm cu funcționează fiecare și atunci automat totul funcționează bine”, spune alpinistul.
Pe Piatra Craiului
Echipa s-a sudat în timp pe Crestele Carpaților, în ideea de a fi pregătită în orice moment pentru ascensiuni importante. Willy Schuster spune că se pregătesc în general pentru Alpi, dar că prin turele alpine pe care le fac reușesc să se mențină în formă pentru orice munte, de pe orice continent. „Îmi place foarte mult Piatra Craiului. Doar anul acesta cred că am fost de vreo 20 de ori, din ianuarie până în luna mai. Creasta Piatra Craiului nordică, în mod special. Și pe urmă ar mai fi Retezat, tot ture de creastă și Custura Sărății, care este fantastică iarna. Am reușit să urcăm aici de două ori, împreună cu echipa, cu prietenii mei. Datorită lui Mihai Turturică am reușit să parcurgem aceste trasee… sau să stabilim.. măi, vreau asta, sau asta…în orice caz, nu sunt niște trasee pentru oameni obișnuiți.”, atrage atenția Schuster.
Pentru Alpi
„Scopul nostru este să ne pregătim pentru Alpi. Procedând în felul acesta, tot timpul suntem în formă și atunci este simplu pentru noi. Ce poate să fie diferit, să mergem de exemplu în McKinley, acolo este frigul. Atunci ai nevoie de echipament pentru condiții extreme. Dacă vrei să mergi, de exemplu, în America de Sud, pe Aconcagua, acolo este altceva, praf, rocă vulcanică, dar și altitudinea. Și atunci trebuie să schimbi puțin în program. Ce ai nevoie să pregătești, ce ai nevoie să adaugi, ce vrei să iei din bagaj, aici e cheia.”, arată Schuster.
„Prietenul“ Matterhorn
Cea mai importantă ascensiune din acest an a avut loc în perioada august-septembrie. Alături de șapte temerari din echipă, s-a împrietenit pe viață cu faimosul Matterhorn 4478 m, „probabil, unul dintre cei mai frumoși munți din lume“. Situat la granița dintre Italia și Elveția, cu o altitudine de 4478 de metri, vârful Matterhorn reprezintă un adevărat magnet pentru alpiniști. Willhelm Schuster a ajuns acolo pentru prima dată în anul 2010. „Pe Matterhorn am fost, prima dată, în 2010, după ce am urcat Aconcagua, pe urmă McKinley. Și spune prietenul meu Luci Pinca: vezi că este programat să mergem pe Matterhorn. Bun, când? În august…Am vrut să urc atunci în 2010 și pe urmă am urcat încă o dată în 2019”, își amintește alpinistul.
Urcuș constant
Însă ceea ce a trăit în acest an e cu adevărat măreț. A urcat de 4 ori în 10 zile pe vârful râvnit de temerari din toată lumea. Schuster a mers, pe rând, cu Mihai Turturică și încă o persoană (Cluj-Napoca), Mihai Nenciu, Nicu Rotaru (ambii din Constanța), Mihai Donțu (Brașov), Claudia Șimonca (Baia Mare) și Raluca Vizureanu (Arad). „Matterhorn este ceva deosebit. Este un urcuș așa, constant, susținut, nu există praguri să zici mă opresc să mă odihnesc puțin. Nu! Urci practic de la 3.200 cât e la cabană, până pe vârf la 4478 m, urci continuu. Creasta nordică e puțin diferită, nu am fost niciodată pe ea, dar am văzut-o de sus, e puțin diferită. Nu aș putea spune că este foarte greu. Acum, după atâtea ture, una după alta, tot la trei zile urcam, este deja simplu. N-aș putea spune banal, este frumos“, se bucură Schuster.
Senzație unică
Willy Schuster spune că senzația pe care o trăiești atunci când ajungi pe vârf este unică și greu de descris în cuvinte. „Dacă vă spun că prietenul meu, Nicu Rotaru, care este un munte de om, a plâns… este o reacție firească a unui om. A fost visul lui și visul colegilor mei. Hai să mergem pe Matterhorn. Pot? Și toți au ajuns…uau. Ceața a fost un prieten nu prea plăcut, să nu zic dușman, dar au fost două ocazii în care am avut posibilitatea să vedem cât vezi cu doi ochi. Am zis să merg eu primul, să merg cap, iar pe ultima porțiune, să zic 10-15 metri, schimbăm rolurile, te duci tu primul, bărbat sau femeie. Și când au ajuns acolo sus… (trăgând aer în piept) … uau! Asta-i senzația! Pot să plâng? Păi plângi! Este ceva…o dată-n viață. Mai ales forma aceea, dacă vorbim de Matterhorn, exact cum este acolo, de la bază, așa este și-n realitate. Toată lumea când ajunge, trage puternic aer în piept și rămân așa fără aer secunde bune. Apoi scot un Uau prin toți porii! […] au plâns. Am voie să plâng? Da, hai plângi! Pentru că nu au fost singurii, românii care au plâns. Au plâns și alții, străini. Discutând cu ei, au zis că se pregătesc de 2, 3, de 5 ani, am avut o tentativă, dar nu am reușit și pe urmă am tot revenit. Atunci este firesc să fii copleșit de emoții.”
„Nu este pentru oricine”
Willhelm Schuster spune că alpinismul este un sport frumos, dar că nu este chiar pentru oricine. De aceea nimeni nu ar trebui forțat să îl practice, spune el făcând aluzie la unii părinți, alpiniști foarte talentați de altfel, și care vor cu tot dinadinsul să își facă și copiii alpiniști. Acest lucru nu este posibil, spune el, și de aceea dragostea de munte și de alpinism fiecare trebuie să și-o formeze singur în limita posibilităților fiecăruia. Aceasta este până la urmă frumusețea alpinismului, cei care îl practică, îl practică doar din pasiune și din plăcere.
În 2022, din nou pe McKinley?
În ceea ce privește planurile de viitor pentru anul 2022, William Schuster spune că ele sunt încă în discuție. Împreună cu prietenii săi din Constanța, Nicu Rotaru și Mihai Nenciu, ar vrea ca anul viitor să ajungă din nou pe McKinley, în America de Nord. Până atunci însă va continua cu turele de iarnă în munții noștri, astfel încât la prima mare provocare să fie în formă maximă. (Reportaj de Dan GREAVU și Cezar BUDESCU).
Fotografiile au fost realizate de membrii expediției pe Matterhorn
„Mândru că sunt român!“
Într-o postare pe pagina sa de socializare, cu un tricolor în brațe, Willy Schuster își arată atașamentul față de România, într-un dialog sugestiv:
„Mândru că sunt român!
– De unde sunteți?
– ROMÂNIA
– Voi aveți munți acolo? Cum vă antrenați, de urcați Matterhorn 4478 m, McKinley 6194 m, Mont Blanc 4810 m, Kilimanjaro 5895 m am Elbrus 5642 m, august Grossglockner 3798 m, Triglav 2864 m, Aconcagua 6962 m?…
Zâmbesc și merg mai departe…
Primesc deseori întrebarea… Ce țară reprezentanți?
ROMÂNIA
Să vedeți cum bate inima în piept când rostesc ROMÂNIA, ROMÂNIA ROMÂNIA
Mândru că sunt Român!!!“
Willhelm Schuster l alpinist
„Muntele este liantul perfect pentru o prietenie adevărată. Au fost 10 zile superbe, un vârf montan, probabil unul dintre cei mai frumoși munți din lume, Matterhorn 4478 m. Opt povești de viață, trăiri intense, o adevărată luptă cu înălțimile, frigul, setea… Azi, suntem bine toți, am coborât în siguranță, însă pentru fiecare dintre noi a fost o experiență de viață, întâlnirea cu VISUL. Fiecare dintre noi avem un vis, Fii pregătit pentru întâlnirea cu EL! NICIODATĂ, NICIODATĂ, NICIODATĂ, NU… RENUNȚAȚI!
Matterhorn – 4478 m
Matterhorn (Mont Cervin, Monte Cervino), situat lângă Zermatt, la granița dintre Italia și Elveția în Alpii Pennini, este unul dintre cei mai vestiți și mai deosebiți munți din lume. Are forma unei piramide abrupte și înclinate, al cărui perete estic este aproape vertical și care se ridică la o altitudine de aproape 1.000 de metri deasupra ghețarilor. Popularitatea vârfului Matterhorn se datorează în mare măsură faptului că o perioadă îndelungată acesta a fost considerat imposibil de escaladat.